Data publicării:

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat Fundația Special Olympics cu Ordinul "Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului şi Angajament Social"

Autor: George Eduard Caramiciu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ceremonia va avea loc marți, la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de decorare a Fundaţiei Special Olympics din România.

Potrivit decretului publicat în Monitorul Oficial, şeful statului a conferit Ordinul "Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului şi Angajament Social" în grad de Cavaler Fundaţiei Special Olympics din România în semn de "apreciere pentru altruismul, devotamentul şi profesionalismul dovedite în cei 20 de ani de activitate dedicată promovării diversităţii şi incluziunii persoanelor cu dizabilităţi intelectuale prin intermediul sportului".

Ceremonia de decorare a Fundaţiei Special Olympics din România, cu prilejul aniversării a 20 de ani de la înfiinţare, va avea loc marţi la Palatul Cotroceni, conform agendei preşedintelui Klaus Iohannis, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel