Preşedintele Iohannis îl primeşte luni pe secretarul general al NATO
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Alexandru Negrici
WhatsApp
Foto Agerpres
Foto Agerpres
Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi luni, la Palatul Cotroceni, pe secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.  

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, ceremonia primirii oficiale va avea loc la ora 16,15 şi va fi urmată de convorbiri tete-a-tete, la finalul cărora cei doi oficiali vor susţine declaraţii de presă comune.

Tot luni, şeful statului va participa, începând cu ora 14,00, la Reuniunea Liderilor de la Munchen (Munich Leaders Meeting), unde va susţine o alocuţiune.

Secretarul general NATO va fi prezent în România în perioada 28 - 30 noiembrie pentru a prezida reuniunea miniştrilor de Externe aliaţi, eveniment ce are loc marţi şi miercuri. De asemenea, în cursul zilei de marţi, Stoltenberg va participa la Aspen - GMF Bucharest Forum, unde va susţine un discurs.

Conform NATO, Jens Stoltenberg va avea întâlniri şi cu premierul Nicolae Ciucă şi cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

În cursul zilei de marţi, Stoltenberg se va întâlni cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, notează Agerpres. 

Dialog Aurescu - Stoltenberg: Este important ca NATO şi aliaţii să continue sprijinul pentru Ucraina

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, joi, o convorbire telefonică cu Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, în pregătirea Reuniunii miniştrilor de Externe ai statelor aliate de la Bucureşti, context în care cei doi au vorbit inclusiv despre situaţia din Ucraina, informează un comunicat MAE.

Cei doi demnitari au agreat asupra importanţei ca, în actualul context de securitate, NATO şi aliaţii să continue să ofere sprijinul necesar autorităţilor de la Kiev pentru consolidarea rezilienţei în faţa ameninţărilor fără precedent cu care se confruntă.

În context, ministrul afacerilor externe a subliniat sprijinul constant acordat de România Ucrainei, menţionând inclusiv decizia recentă a ţării noastre de a contribui la Pachetul Cuprinzător de Asistenţă pentru Ucraina, pus la dispoziţie de NATO, cu 400.000 de euro, arată sursa citată.

Cei doi demnitari au discutat despre stadiul pregătirii reuniunii, în special în ceea ce priveşte substanţa şi priorităţile de agendă şi documentele care urmează să fie adoptate de către miniştri. Ministrul Bogdan Aurescu şi Secretarul General al NATO au evidenţiat importanţa discuţiilor de la Bucureşti, în cadrul cărora se va evalua, cu prioritate, procesul de implementare a deciziilor istorice adoptate în luna iulie 2022 la Summitul NATO de la Madrid.

În acest sens, ministrul Aurescu s-a referit la faptul că evenimentul de la Bucureşti va fi centrat pe reconfirmarea importanţei strategice a Mării Negre pentru securitatea euroatlantică şi a angajamentului NATO pentru securitatea statelor aliate de pe Flancul Estic.

Secretarul General NATO a mulţumit demnitarului român pentru pregătirile în vederea găzduirii la Bucureşti a reuniunii ministeriale de externe a NATO, precum şi pentru leadershipul ţării noastre pentru avansarea unor subiecte de interes imediat pentru securitatea euroatlantică, inclusiv în ceea ce priveşte promovarea politicii Uşilor Deschise a NATO, precum şi în vederea sprijinirii partenerilor cei mai vulnerabili, printre care Ucraina, Republica Moldova şi Georgia, state care sunt invitate şi vor participa la reuniunea care va începe în 29 noiembrie la Bucureşti.

La Reuniunea de la Bucureşti, pe lângă şefii diplomaţiilor din cele 30 de state membre NATO, Secretarul General al NATO şi alţi înalţi oficiali politici şi militari ai Alianţei, vor participa miniştrii de externe ai Finlandei şi Suediei, în calitate de state invitate să adere la NATO, precum şi miniştrii de externe din Republica Moldova, Ucraina, Georgia şi Bosnia şi Herţegovina, state partenere ale Alianţei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel