Președintele Germaniei și-a anulat vizita în Ucraina
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Elena Didila
WhatsApp
Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier
Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier
Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, ar fi trebuit să efectueze joi o vizită oficială la Kiev. 

Președintele german, Frank-Walter Steinmeier, și-a anulat călătoria la Kiev din ”motive de securitate”, a informat publicația Bild, citată de Politico. Potrivit sursei citate, cele două ministere responsabile și autoritățile germane de securitate au sfătuit anularea călătoriei pe fondul unei escalade a atacurilor aeriene rusești asupra Kievului și a altor orașe din ultimele săptămâni. 

Călătoria lui Steinmeier în capitala Ucrainei a fost cauza unei tensiuni diplomatice semnificative între Berlin și Kiev.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a indicat în luna aprilie că Steinmeier nu a era binevenit la Kiev, diplomații ucraineni invocând poziția sa blândă față de președintele rus Vladimir Putin. Dar în mai, Zelensky și-a schimbat opinia, invitându-i în vizită la Kiev atât pe cancelarul german Olaf Scholz, cât și pe președintele Germaniei, Steinmeier.

Într-o declarație, o purtătoare de cuvânt a lui Steinmeier a spus că această călătorie este ”importantă pentru ambele părți” și că ”planificarea călătoriei pentru viitorul apropiat” este în desfășurare. Ea a anunțat, de asemenea, că între cei doi președinți va avea loc joi o conversație telefonică. Noul trimis ucrainean în Germania, Oleksii Makeiev, a anunțat simultan același mesaj.

Citește și:

Ambasadorul Ucrainei în Germania, despre Scholz: „Să fii cu capsa pusă nu prea îi stă bine unui om de stat". Cancelarul refuză în continuare să meargă la Kiev

Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock şi doi parlamentari ai Bundestagului intenţionează să viziteze Kievul pentru a-şi arăta sprijinul faţă de Ucraina în timp ce atacul Rusiei continuă.

Dar Scholz a declarat luni noapte postului public ZDF că faptul că preşedintelui Frank-Walter Steinmeier i-a fost refuzată recent o vizită la Kiev constituie un obstacol în a efectua deplasarea.

"Să fii cu capsa pusă nu prea îi stă bine unui om de stat", a declarat Melnîk pentru DPA, citează Agerpres.

"Este vorba despre cel mai brutal război de anihilare de la atacul nazist asupra Ucrainei, nu este grădiniţă", a spus ambasadorul.

Steinmeier plănuia să meargă la Kiev cu şefii de stat ai Poloniei, Letoniei, Estoniei şi Lituaniei la mijlocul lunii aprilie, dar a fost refuzat din scurt, notează DPA.


Decizia Kievului a intervenit pe fondul criticilor la adresa legăturilor lui Steinmeier cu Rusia şi că el nu a ţinut seama de avertismentele de la vecinii est-europeni asupra ameninţării agresiunii ruse în timp ce a deţinut postul de ministru de externe.

În interviul de luni, Scholz a spus că nu este acceptabil ca unei ţări ce oferă atât de mult ajutor militar şi financiar să i se spună că şeful ei de stat nu poate veni în vizită. Citește mai mult AICI.

Vezi și:

Oficialii germani, supăraţi de refuzul lui Zelenski de a-l primi pe preşedintele neamţ la Kiev

Mai mulţi politicieni din coaliţia guvernamentală de la Berlin şi-au exprimat miercuri iritarea faţă de refuzul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a accepta vizita omologului său german, Frank-Walter Steinmeier, transmit dpa şi AFP.

Steinmeier intenţiona să se deplaseze miercuri la Kiev împreună cu preşedinţii Poloniei, Lituaniei, Letoniei şi Estoniei, însă partea ucraineană a indicat că l-ar prefera ca oaspete pe cancelarul Germaniei, Olaf Scholz.

Incidentul a avut loc în contextul tensiunilor dintre Berlin şi Kiev în privinţa ajutorului pentru Ucraina în războiul cu Rusia. Încă din primele săptămâni ale invaziei ruse, ucrainenii au criticat Germania pentru atitudinea prea îngăduitoare faţă de Moscova, pentru ezitarea în privinţa livrărilor de armament şi pentru reticenţa de a accepta un embargou asupra exporturilor de combustibili fosili din Rusia, scrie Agerpres.

Refuzul lui Zelenski de a-l invita pe Steinmeier "este mai mult decât supărător", a apreciat Nils Schmid, expert în politică externă al Partidului Social Democrat (SPD), formaţiunea cancelarului Scholz. "Suntem ţări aliate şi ar fi fost un semn bun dacă Steinmeier ar fi mers la Kiev împreună cu alţi şefi de stat", a declarat el postului de radio Deutschalndfunk, apreciind că decizia părţii ucrainene este "complet de neînţeles" pentru mulţi germani.

Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel