Data publicării:

Preşedintele Erdogan, sincer: Intervenţiile după cutremur nu se desfăşoară pe cât de repede am sperat

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei, afirmă că intevenţiile după cutremurele care au lovit ţara nu sunt la fel de rapide pe cât s-a sperat. Bilanţul victimelor este în continuă creştere. 

Intervenţiile "nu se desfăşoară pe cât de repede am sperat", a recunoscut vineri, pentru prima dată, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, la cinci zile după seismul în urma căruia au murit peste 22.000 de persoane în Turcia şi Siria, potrivit AFP.

"Distrugerile au afectat atât de multe imobile (...) încât, din păcate, nu am putut desfăşura intervenţiile pe cât de repede am sperat", a declarat şeful statului în timpul unei vizite în oraşul Adiyaman din sudul ţării, extrem de afectat de catastrofă.

Erdogan a recunoscut încă de miercuri existenţa unor "lacune" în reacţia la seism, adăugând că este "imposibil să fii pregătit pentru un astfel de dezastru".

Erdogan, criticat de supravieţuitori



Omniprezentul preşedinte turc, la putere de 20 de ani şi care vrea să câştige un nou mandat la alegerile prevăzute pentru 14 mai, este puternic criticat de supravieţuitori pentru lentoarea echipelor de intervenţie.

La Adiyaman, unul dintre supravieţuitori, Mehmet Yildirim, a declarat joi pentru AFP că nu a văzut "pe nimeni", "nici statul, nici poliţia, nici soldaţii" până "la ora 14.00 a doua zi", adică la 34 de ore după primul seism, acuzând autorităţile că au lăsat populaţia "să se descurce singură".

Numeroase persoană acuză lipsa de mijloace avute la dispoziţie, în special materiale. AFP a constatat joi desfăşurarea unui număr mai mare de echipamente de ridicare şi de echipe de salvare - în special străine - în oraş.

"În această perioadă, poate că există lipsuri, probleme tehnice, dar suntem alături de populaţia noastră cu toate mijloacele", a dat asigurări Erdogan, adăugând că Turcia a creat "probabil cea mai mare echipă de intervenţie din lume, cu 141.000" de salvatori.

Cel puţin 19.000 de corpuri neînsufleţite au fost găsite sub dărâmături în primele cinci zile de căutări, în urma celui mai distrugător seism din Turcia de după 1939, când au murit 33.000 de persoane într-un cutremur, scrie Agerpres. 

Zeci de oameni, reţinuţi în Turcia pentru postări despre cutremure 

Poliţia turcă a reţinut 37 de utilizatori ai media sociale pentru materialele difuzate despre cutremurele de luni, care au devastat regiuni din Turcia şi Siria, informează dpa.

Cei reţinuţi au distribuit postări "cu scopul de a răspândi teamă şi panică în rândul populaţiei", a susţinut poliţia vineri, într-un mesaj în reţeaua Twitter.

Nu este clar la ce postări se referă anunţul. Zece dintre cei reţinuţi au fost arestaţi oficial. De asemenea, mai multe site-uri au fost închise, unul din motivele invocate de poliţişti fiind că operatorii încercau să exploateze dorinţa cetăţenilor de a ajuta şi să înşele donatorii.

O parte din presa tradiţională din Turcia este sub controlul puterii, iar în acest context mediile sociale sunt o resursă importantă de informaţii alternative, deşi acestea sunt de multe ori greu de verificat, arată dpa.

Miercuri, serviciul Twitter a fost parţial blocat în Turcia; opoziţia a susţinut că guvernul încearcă astfel să înăbuşe criticile privind modul în care este gestionată criza de după seisme.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel