Data publicării:

Preşedintele Consiliului European consideră Canada 'cel mai apropiat partener transatlantic' al Uniunii Europene

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Premierul Justin Trudeau a salutat, miercuri, la Montreal, în deschiderea summitul UE-Canada, progresul pe care îl reprezintă, în opinia sa, acordul de liber-schimb CETA, în timp ce preşedintele Consiliului European Donald Tusk a apreciat că Ottawa este 'cel mai apropiat partener transatlantic' al Uniunii, transmite AFP.

'CETA înseamnă mai mult decât simpla reducere a barierelor vamale şi intrarea pe noi pieţe, (...) cu CETA, facem comerţ altfel', a estimat premierul Canadei, în deschiderea celei de-a 17-a reuniuni la nivel înalt UE-Canada. După intrarea sa în vigoare, provizoriu, în septembrie 2017, exporturile UE în Canada au crescut cu 15%, potrivit unui oficial european. Exporturile canadiene cu destinaţia UE au crescut cu 7% în 2018, comparativ cu anul precedent, ajungând la o valoare de aproximativ 44.5 miliarde de dolari (30 miliarde de euro), conform datelor furnizate de Ottawa. Dincolo de acest acord comercial controversat, ratificat deja de 13 state membre ale UE şi de Canada, dar contestat în mai multe ţări europene, precum Franţa, Trudeau a lăudat cooperarea dintre Ottawa şi Bruxelles, considerând că ea reprezintă 'un exemplu pentru lume'.

'Împreună ne-am bătut pentru libertatea tuturor şi pentru drepturile fiecăruia; împreună am ales deschiderea şi nu replierea, colaborarea mai degrabă decât izolarea', a afirmat premierul canadian.

'În faţa provocărilor cu care se confruntă lumea', fie că este vorba de contestarea 'statului de drept' şi a 'multilateralismului' sau a creşterii 'populismului', 'am lucrat împreună (...) ca nişte aliaţi puternici', a declarat premierul canadian, aducând un omagiu lui Donald Tusk, care va părăsi funcţia europeană pe care o ocupă la sfârşitul anului. Canada 'a devenit cel mai apropiat partener transatlantic' al UE, a apreciat preşedintele Consiliului European într-un moment în care relaţiile dintre cei 28 de membri ai UE şi SUA, în mod tradiţional foarte bune, traversează o zonă de turbulenţe după sosirea la Casa Albă a republicanului Donald Trump. 'Putem conta unul pe altul în toate situaţiile', a subliniat Donald Tusk. Liderul european a dat drept exemplu recentul summit G20 din Japonia, unde 'ne-am sprijinit' pe diverse subiecte precum 'protecţia climei', 'a statului de drept' sau a unui 'comerţ corect şi reciproc avantajos'.

La mai puţin de 100 de zile până la alegerile legislative în care Trudeau candidează pentru un al doilea mandat, Tusk a salutat re-angajarea Canadei pe scena internaţională în cursul ultimilor 4 ani.'Canada a revenit, cu mult stil, în politica internaţională', a estimat preşedintele Consiliului European. Summitul UE-Canada se încheie joi, după o întrevedere tete-a-tete între Justin Trudeau şi lideri europeni precum comisarul pentru comerţ Cecilia Malmström, ce va fi urmată de o reuniune în plen.

Pe agenda discuţiilor se mai află subiecte precum combaterea schimbărilor climatice, un partenariat privind oceanele şi reformarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului, precum şi principalele dosare de politică externă de pe scena internaţională. Lucrările summitului se vor încheia cu o conferinţă de presă şi o declaraţie comună. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel