![Nu va exista o mobilizare generală în Rusia, susține președintele Comitetului de Apărare al Dumei de Stat / Foto: Pexels Nu va exista o mobilizare generală în Rusia, susține președintele Comitetului de Apărare al Dumei de Stat / Foto: Pexels](https://media.dcnews.ro/image/202209/w670/nu-va-exista-o-mobilizare-generala-in-rusia--sustine-presedintele-comitetului-de-aparare-al-dumei-de-stat_77497700.jpg)
Nu va exista o mobilizare generală în Rusia. Această declarație a fost făcută de președintele Comitetului de Apărare al Dumei de Stat, Andrei Kartapolov. El a fost unul dintre autorii amendamentelor de introducere în Codul penal al Federației Ruse a conceptelor de "mobilizare", "lege marțială" și "timp de război", scrie bmf.ru.
Răspunzând la întrebarea PNP, despre cât de justificate sunt temerile legate de faptul că amendamentele privind răspunderea pentru dezertare și jaf ar avea ca scop pregătirea unei mobilizări generale, el a spus cĂ "legea" nu este egală cu "mobilizarea".
Kartapolov a mai spus că legea nu a fost adoptată pentru o anumită operațiune specială.
Prea rusă scria că Putin trebuie să țină un discurs despre organizarea referendumurilor din Lugansk și Donețk
Presa rusă lansase în după-amiaza zilei de marți, că președintele rus Vladimir Putin ar urma să se adreseze națiunii, iar discursul s-ar fi referit la referendumurile din Lugansk, Donețk, Herson și Zaporojie, privind alipirea la Rusia.
O serie de instituții de presă, citând corespondenții din grupul Kremlinului, raportau, de asemenea, că, împreună cu președintele rus, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, ar putea face apel la ruși.
Mai devreme, autoritățile pro-ruse din teritoriile Ucrainei, Lugansk și Donețk, controlate de armata rusă, au anunțat organizarea de referendumuri pentru aderarea la Rusia. De asemenea, astăzi au fost adoptate amendamente la Codul penal al Federației Ruse, conform cărora termenii "lege marțială", "mobilizare" și "timpul de război" sunt introduși în cod. În pofida acestor informații, discursul lui Vladimir Putin nu a mai avut loc.
Lavrov, primele declarații despre referendumurile din Lugansk, Donețk, Herson și Zaporojie, privind alipirea la Rusia
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a spus că inițiativa de a organiza referendumuri în regiunile Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie, privind aderarea la Rusia vorbește despre dorința popoarelor care trăiesc în aceste teritorii de a-și decide singuri soarta, scrie Interfax.
"De la începutul operațiunii militare speciale, da, în general, și în perioada anterioară acesteia, am spus că popoarele teritoriilor respective ar trebui să-și decidă singuri soarta", a declarat Serghei Lavrov.
"Și întreaga situație actuală confirmă că vor să fie stăpâni pe propriul destin", a mai susținut ministrul rus de Externe.
Consiliul Popular al Republicii Populare Lugansk a adoptat o rezoluție privind organizarea unui referendum cu privire la intrarea regiunii în Federația Rusă în perioada 23-27 septembrie 2022. Acest lucru a fost anunțat de către președintele consiliului, Denis Miroshnichenko.
Cu puțin timp înainte, decizia organizării unui referendum similar a fost aprobată în Consiliul Popular al Republicii Populare Donețk. În conformitate cu hotărârea adoptată, votul în regiune se va desfășura personal la secțiile de votare stabilite prin lege, menționează sursa citată.
Totodată, în aceeași zi, de 20 septembrie, deputații Consiliului Popular al Republicii Populare Lugansk au adoptat în unanimitate o lege privind organizarea unui referendum "cu privire la problema aderării la Federația Rusă ca subiect al Federației Ruse". Legea a fost deja semnată de șeful republicii, Leonid Pasechnik. Rezultatele referendumului vor fi stabilite de Comisia Electorală Centrală în cel mult cinci zile de la încheierea votării, spune legea. O lege similară a fost adoptată de Consiliul Popular al Republicii Populare Donețk. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știrea zilei e despre Carmen Brumă. Nimeni din presă n-a scris despre asta!
- Noi informații despre problemele navei spațiale Starliner. Ce au descoperit inginerii
- Diferența dintre Ambulanță și SMURD. Când și unde intervine fiecare. Raed Arafat, explicații din sistem/ VIDEO
- BANCUL ZILEI: Între vecini, la Vaslui
- Motivul crimei de la Brăila. Ipotezele luate în calcul de anchetatori
- Ciolacu, replică pentru Geoană: E de noaptea minții! / video
- Victorie de etapă pentru investitorul Alin Bucur. Plaja Caelia a primit „undă verde“ de la Tribunalul Constanța
- „Cazul Lasconi” se repetă în familia lui Elon Musk. Miliardarul se laudă că a dezmoștenit-o pe fiica lui trans și a declarat-o moartă. Aceasta a ripostat în presă
- Reacția unui profesor după ce un coleg a venit în fustă: Să încercăm să înțelegem de ce e supărată lumea pentru cum se îmbracă Nae la facultate
- Continuă coaliția PSD - PNL după alegeri? Alina Gorghiu: Sper să nu se supere nimeni că îndrăznesc să am această opinie / video