'În contextul în care în unele părţi ale lumii mor oameni din lipsă de vaccinuri, aici există persoane care riscă viaţa lor şi a altora refuzându-le. Unii nu joacă jocul prevenţiei şi se joacă cu focul', şi-a exprimat Juncker regretul în deschiderea summitului. UE şi OMS au decis să organizeze împreună această întâlnire între lumea politică, societatea civilă, experţi în domeniul sănătăţii şi chiar reprezentanţi ai reţelelor de socializare pe fondul îngrijorării tot mai mari faţă de înmulţirea cazurilor de boli despre care s-a crezut că pot fi eradicate datorită vaccinurilor, în special rujeola. În lume, aproape de trei ori mai multe cazuri de rujeolă au fost înregistrare în primul semestru din 2019 comparativ cu întregul an 2018.
'În Europa, numărul deceselor legate de rujeolă a crescut de şase ori între 2016 şi 2018. Iar aceste cazuri vizează în principal persoane nevaccinate. De ce? Pentru că numeroşi europeni sunt suspicioşi în privinţa vaccinurilor: 38% dintre ei cred că ele cauzează bolile împotriva cărora ele sunt menite să îi protejeze', a subliniat Jean-Claude Juncker, acuzând această 'neîncredere stupidă'.
'Minciunile privind vaccinarea se răspândesc în ţările dezvoltate din Europa, în SUA, în Canada şi în alte părţi, dar şi în ţări mai puţin dezvoltate precum Pakistan şi Republica Democrată Congo, ceea ce compromite lupta împotriva poliomelitei, împotriva Ebola şi a altor boli care ar putea fi evitate datorită vaccinurilor', a explicat la rândul său Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, prezent de asemenea la Bruxelles. Comisia Europeană şi OMS lucrează în special cu platformele digitale şi reţelele de socializare în încercarea de a contracara campaniile de dezinformare. 'Recentele anunţuri făcute de Pinterest şi Facebook conform cărora vor să îi dirijeze pe utilizatori spre informaţii exacte şi fiabile asupra vaccinurilor sunt binevenite, un bun început. Însă este nevoie de mai mult, aşa că sperăm că vor face mai mult', a adăugat doctorul Ghebreyesus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Polițist, la un pas să fie linșat în Târgu Jiu, după ce a vrut să oprească o autoutilitară. Val Vâlcu: Nu există așa ceva. În secunda 2 trebuia oprit - Foto
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică