Data publicării:

Președintele Braziliei: SUA ar trebui să înceteze 'încurajarea războiului'. Ambasadorul Americii la ONU îi face o vizită în urma declarațiilor controversate

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Un reprezentant de rang înalt al Statelor Unite soseşte luni în Brazilia în speranţa reînnoirii dialogului cu preşedintele Luiz Inacio Lula da Silva, ale cărui declaraţii controversate despre conflictul din Ucraina au deranjat Washingtonul, transmite AFP.  

Linda Thomas-Greenfield, ambasadorul Statelor Unite la ONU, va purta marţi discuţii la Brasilia cu oficiali guvernamentali, după care va călători miercuri la Salvador, inima comunităţii afro-braziliene, pentru a discuta despre egalitatea rasială.

Persoane din anturajul său insistă că aceasta îşi va concentra atenţia asupra cooperării dintre Brazilia şi SUA, mai degrabă decât asupra comentariilor preşedintelui brazilian despre Ucraina.

Dar, a spus un oficial sub protecţia anonimatului, Thomas-Greenfield va avea ocazia să 'facă un bilanţ' în acest sens.

'Poziţia noastră este aceea că o serie de ţări din întreaga lume, inclusiv Brazilia, pot juca un rol pozitiv în încercarea de a pune capăt conflictului', a adăugat el.

'Trebuie însă să ne asigurăm că orice pace este justă şi durabilă' şi bazată 'pe principiile suveranităţii şi integrităţii teritoriale', a spus oficialul.

Preşedintele brazilian Lula a stârnit controverse când a declarat, pe 17 aprilie, la Beijing, că SUA ar trebui să înceteze 'să încurajeze războiul' în Ucraina şi că Uniunea Europeană ar trebui să 'înceapă să vorbească despre pace'.

Declaraţii care au fost aspru criticate de Washington, care a acuzat Brazilia că 'se face ecoul propagandei ruse şi chineze fără a lua în considerare faptele'.

Preşedintele brazilian a mai declarat în trecut că responsabilitatea pentru războiul declanşat de invadarea Ucrainei în februarie 2022 de către Rusia este împărţită între cele două ţări.

De asemenea, spre deosebire de multe ţări occidentale, Brazilia nu a impus sancţiuni financiare Rusiei, nu a acceptat să ofere muniţie Kievului şi încearcă să se poziţioneze ca mediator, asemenea Chinei.

Statele Unite încearcă, de asemenea, să convingă Brazilia să extrădeze un presupus spion rus, Serghei Cerkasov, care s-ar fi dat drept student brazilian la Washington pentru a strânge informaţii despre Ucraina.

Preşedintele Lula s-a deplasat la Washington în luna februarie pentru o întâlnire la Casa Albă cu omologul american Joe Biden.

Cei doi lideri au recunoscut că democraţia a fost 'pusă la încercare' în ţările lor, pe 6 ianuarie 2021 în SUA, când susţinătorii fostului preşedinte Donald Trump au atacat Capitoliul, şi pe 8 ianuarie 2023 în Brasilia, când o mulţime de susţinători ai fostului şef de stat Jair Bolsonaro au luat cu asalt instituţiile din capitală, scrie Agerpres.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel