Ea a spus că vede această decizie ca fiind motivată politic, adăugând că a fost supusă presiunilor de către cercuri apropiate puterii din Polonia, din cauza activităţii soţului ei polonez, Bartosz Kramek, un activist angajat în diferite acţiuni ale opoziţiei împotriva guvernului conservator.
Liudmila Kozlovska a sosit luni seara la Bruxelles, unde organizaţia sa, care se ocupă de cazurile unor deţinuţi politici din Rusia, Republica Moldova şi Kazahstan, are de asemenea un birou. La aeroport, poliţiştii de frontieră belgieni i-au spus că se află înscrisă, la cererea autorităţilor poloneze, pe o listă cu persoane care trebuie expulzate din zona Schengen, şi că numele ei este asociat cu 'nivelul de alertă maximă' în Sistemul Informatic Schengen (SIS). Ea a fost îmbarcată într-un avion cu destinaţia Kiev.
Autorităţile poloneze, între care şi Oficiul pentru străini, competent în această chestiune, au refuzat să confirme măsura luată împotriva dnei Kozlovska şi să precizeze motivele acesteia. 'Sunt la Kiev acum. Este imposibil să merg în ţări care fac parte din SIS. Chiar şi vizele mele americană şi britanică riscă să fie anulate sau au fost deja anulate, deoarece eu sunt considerată de Polonia drept 'alertă maximă', ca o persoană deosebit de periculoasă. Fără nicio explicaţie', a declarat Liudmila Kozlovska unui jurnalist AFP la Kiev.
Vezi și: Reforme Polonia. Andrzej Duda și-a folosit dreptul de veto
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Bisericile din Occident, tot mai goale. Preot: Decât să judecăm, am putea lua aminte
- Ce înseamnă credința pentru omul modern. Cuvintele preotului ne liniștesc: Întotdeauna avem această lumină în noi
- Chirieac, despre ceremonia lui Putin: Este un ucigaș căutat și interzis în toate statele civilizate ale lumii