Curtea de Apel Constanţa a decis marţi contopirea celor două pedepse de câte 5 ani de detenţie primite de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, în dosarul Centrul Militar Zonal şi cel al retrocedărilor ilegale de terenuri, acesta urmând să execute un total de 7 ani şi 4 luni de închisoare.
Decizia instanţei de judecată nu este definitivă, putând fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.
Luna trecută, Tribunalul Constanţa şi-a declinat, în favoarea Curţii de Apel Constanţa, competenţa judecătorii cererii fostului preşedinte al CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, de contopire a celor două pedepse, pronunţate prin sentinţe definitive.
Nicuşor Constantinescu execută, din 29 iunie 2016, o pedeapsă de 5 ani de închisoare, primită după ce Curtea de Apel Constanţa l-a găsit vinovat de abuz în serviciu. În calitate de preşedinte al CJ Constanţa, el a iniţiat două hotărâri prin care era evacuat Centrul Militar Zonal din sediul pe care îl ocupa, ambele fiind anulate de instanţă. De asemenea, instanţa a considerat că el nu a asigurat finanţarea corespunzătoare pentru Centrul Militar Zonal în perioada 2009 - 2013.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită