Președinta Lituaniei aplică modelul Băsescu, devenind ”jucător ”după ce ne-a dat lecții de democrație
Președintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, a învățat cum să fie un jucător, după vizita în România. Ea a refuzat să numească un premier din rândul partidelor care dețin majoritatea în noul Parlament. Șeful de stat lituanian, a vizitat pe 12 septembrie România, când, cu glas autoritar a spus că țara noastră trebuie să se maturizeze și să devină mai responsabilă, dacă vrea să intre în spațiul Schengen.
După cele două scrutinuri legislative din Lituania, președintele respinge noul cabinet, pe motiv că au fost fraude electorale, iar șeful unuia dintre partidele arcului guvernamental este acuzat, încă din 2004, de corupție.
”Iar acesta este un avertisment: dacă nu veţi fi capabili să vă maturizaţi, să vă comportaţi responsabil politic, atunci povara va fi pe umerii poporului. Nu veţi putea avea suficiente resurse financiare de la UE, nu vi se va deschide zona Schengen. Şi acesta va fi eşecul tuturor partidelor politice,” perora Dalia Grybauskaite de la Cotroceni, unde a fost primită de Traian Băsescu.
Cea care critica România pentru lipsa responsabilității politice, creează momentan o criză în propria țară. După legislativele desfășurate în două scrutinuri, între 14 și 28 octombrie, Partidul Social Democrat a devenit cel mai mare din Seimas - Parlamentul Lituanian - și, în contextul parlamentar, a decis crearea unei coaliții cu Partidul Laburist (PL) și Partidul Ordinii și Justiției.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News