Presa străină: Am dat șpagă în România ca să lăsăm un câine la adăpost
Legalizarea uciderii în masă a maidanezilor din România este catalogată, în presa elvețiană, drept o metodă nazistă pe care deputații au votat-o cu sânge rece. Ideea principală este că românii iubesc animalele și că nu în toată țara vor avea loc eutanasieri în masă, ci în Capitală. O altă situație, care s-a întâmplat în plin scandal al maidanezilor, a fost cea de care s-au izbit jurnaliștii germani: au încercat să lase un câine la adăpost, însă le-a fost cerută șpagă chiar dacă mai erau locuri libere.
Tages Anzeiger scrie că votul deputaților a fost clar, însă la fel de clar a fost și cel al CCR, în 2011, când a hotărât că o lege asemănătoare, care legaliza eutanasia, este neconstituțională. Ziarul elvețian scrie că primarul Bucureștiului, Sorin Oprescu, a anunțat în 6 septembrie un referendum, dar Parlamentul i-a luat-o înainte. Adaugă: "Oameni protestau cu voce tare în Camera Deputaților, însă nu au putut bloca <<metoda nazistă>> votată cu sânge rece de deputați".
Este precizat că activiștii pentru drepturile animalelor din alte țări fac apel pentru boicotarea turismului în România și trimit scrisori Parlamentului, președintelui Traian Băsescu și lansează petiții. Ziarul elvețian precizează că există zvonul că Ionuț Anghel a fost ucis de pedofili, nu de câini, însă se acoperă politic.
Șpagă, pentru a lăsa un maidanez la adăpost
Ziarul citat subliniază că în Capitală sunt între 40.000 și 65.000 de câini maidanezi, în ciuda milioanelor de euro primite de la UE. Subliniază că nu toți sunt însă fără stăpân, unii au stăpâni, care-i lasă liberi. Adaugă că milioanele de euro au fost folosite de primari și politicienii locali în alte scopuri. Ziarul atrage atenția asupra situației din România, întâmplată în plin scandal al maidanezilor: o televiziune germană a venit în România și deși la un adăpost erau locuri libere, jurnalistului i s-au cerut bani pentru a duce un câine maidanez la adăpost. Amintim că o jurnalistă româncă a fost reținută de către polițiști pentru că a încercat să facă același lucru.
Sacrificarea în masă nu aduce nimic. De fapt, românii sunt iubitori de animale
Otto Forster, elvețianul care a trăit timp de 17 ani în Lugoj, a declarat pentru ziarul citat, că "maidanezii sunt o problemă, însă nu sacrificarea în masă este soluția. Forster are un adăpost în România și este implicat în sterilizarea câinilor. "Câinii sunt prinși, sterilizați, înregistrați și eliberați. Chiar și cei care trăiesc în familii, dar circulă liber", este precizat în Tages Anzeiger. Otto Forster a declarat că românii sunt iubitori de animale. El nu crede că vor fi eutanasiați câinii din toată țara, pentru că în orașe precum Sibiu sau Timișoara au avut programe de castrare foarte bune și susține că sacrificarea în masă va avea loc doar în Capitală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News