Data publicării:
Presa spune că DNA îi va ancheta pe Țiriac și Sârbu
După anchetarea unor cunoscuți oameni politici, DNA atacă Top-ul Forbes.
Printre cei vizați se numără nume grele, fiind vorba despre cei mai bogați oameni din România. Printre persoanele vizate de DNA se află miliardarul Ion Țiriac, scrie Ziarul Național. Are o imagine bună atât în țară, cât și peste granițe și a fost pomenit de nenumărate ori ca fiind cel mai potrivit pentru președinția României. Cu toate acestea, a preferat să stea deoparte de lumea politică, văzându-și de afacerile sale pe care procurorii au de gând să le ia la verificat.
VEZI ȘI: Informație bombă despre Adrian Sârbu
De unde au apărut problemele în cazul lui Ion Țiriac
În ceea ce-l privește pe Ion Țiriac, ancheta se află într-o fază preliminară, iar afacerile care au atras atenția procurorilor sunt legate de imobiliare. Mersul anchetei ar putea fi modificat de declarațiile unui înalt funcționar public, care este cercetat de comiterea unor fraude cu acte cadastrale. Potrivit Ziarul Național, se pare că este vorba despre una dintre cele mai extinse rețele specializate în falsuri cu terenuri.
Adrian Sârbu, un alt nume greu vizat de DNA
În această anchetă este vizat și Adrian Sârbu, unul dintre prietenii lui Ion Țiriac. În plus, anchetele actuale ar putea fi dublate de redeschiderea altor dosare, alți miliardari având la rândul lor dosare care deja se afla în faze avansate de cercetare sau chiar pe rolul instațtei, de la cel mai bogat român, Ioan Niculae, și până la Adriean Videanu și Puiu Popoviciu, încheie sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News