Data publicării:
Presa din Portugalia desființează FCSB după umilință: ”Un jucător amator”
Ziarele portugheze Record și O Jogo critică jocul FCSB-ului și îl desființează pe Enache.
Jurnaliștii portughezi au sărbătorit victoria "leilor", prima în România și întâia după 13 ani la o diferență de patru goluri într-o deplasare europeană, ironizând în același timp FCSB. Mai ales cei de la Record.
"Sporting i-a demonstrat României că Bölöni avea dreptate când îl sfătuia pe Alibec să vorbească mai puțin, reamintindu-i că diferența de valoare dintre cele două echipe e atât de mare încât nici nu mai trebuie comentată. Chiar și după acel 0-0 de la Lisabona", s-a lansat cotidianul lusitan, scrie GSP.
Record a "mușcat" din apărarea roș-albastră: "Încă din tur era clar că Steaua e mult mai slabă decât Sporting. Românii au scos autobuzul din poartă și accidentul era inevitabil". Defensiva a fost cea mai criticată: "Stoperii au fost total vulnerabili, mai ales când n-au mai avut autobuzul alături, iar execuțiile lui Enache par ale unui jucător amator".
Un alt ziar portughez, O Jogo, a fost necruțător cu ultima linie roș-albastră: "Lipsa de calitate a apărării Stelei e enormă".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News