Preotul Necula, după mesajul de campanie, dă vina pe PNL
Preotul Constantin Necula a spus că mesajul video difuzat de PNL vineri seara este adresat tuturor politicienilor, indiferent de partidul din care fac parte.
Constantin Necula a afirmat că şi-a dat acceptul ca liberalii să vizioneze acest mesaj, pentru că el este plecat din ţară în aceste zile şi nu putea fi prezent la Sibiu, vineri seara, unde a avut loc evenimentul electoral al PNL 'România, înainte!'.
'Mesajul meu a fost pentru toţi candidaţii din toate partidele, că PNL-ul l-a folosit ca mijloc de promovare e problema PNL-ului. Într-adevăr, mi-am dat acceptul, pentru că se întâlneau şi eu nu pot vorbi cu nişte oameni pe care nu îi văd, fiind plecat din ţară. (...) A fost un mesaj pentru oameni, ca să se gândească la Dumnezeu. Mesajul este pentru toţi politicienii ţării şi în momentul când am afirmat asta am făcut-o pentru toţi cei care vor să candideze în numele oricărui partid din România', a precizat Constantin Necula pentru AGERPRES.
Acesta a adăugat faptul că de-a lungul anilor a refuzat orice fel de implicare politică. În mesajul video înregistrat transmis vineri seara, la reuniunea liberalilor sibieni, preotul Constantin Necula îi îndeamnă să se gândească la Dumnezeu şi la sufletul poporului român.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News