Data publicării:
Preotul Doru Gheaja, moment de suflet în centrul Bucureștiului. Ascultă aici / video
Preotul Doru Gheaja, părintele cântecelor „Aşa-i românul“ şi „Tu Ardeal“, a venit în București, duminică, la Biserica Sfântul Nicolae Dintr-o Zi unde a oferit un moment de excepție. A cântat mai multe cântece patriotice.
De loc din judeţul Sibiu, preotul Doru Gheaja este un mare iubitor de muzică bisericească şi folclor. Înainte de preoţie, a fost cooptat în Ansamblul Regiunii Braşov, iar ulterior a intrat în Ansamblul profesionist de cântece şi jocuri „Mureşul“ din Târgu Mureş. În urmă cu trei decenii a fost descoperit de Adrian Păunescu care l-a cooptat în Cenaclul „Flacăra“. Ajutat de poet, Doru Gheaja este cel care a lansat cunoscuta piesă „Aşa-i românul“, culeasă din judeţul Sibiu, de pe Valea Hârtibaciului.
Iată momentul de duminică de la Biserica Sfântul Nicolae Dintr-o Zi din București:
Fiu de preot, Părintele Doru Gheaja s-a născut la 19 iulie 1941, în localitatea Buzd, judeţul Sibiu. Studiile le-a făcut la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu. A ales preoţia, dar a rămas aproape de muzica populară, de folclorul autentic românesc. În urmă cu peste 30 de ani, Părintele Doru Gheaja a fost descoperit de Adrian Păunescu, care l-a cooptat în Cenaclul "Flacăra".
Părintele este singurul preot care a cântat vreodată în acest cenaclu şi, cu ajutorul poetului, este cel care a lansat cunoscuta piesă "Aşa-i românul", culeasă din judeţul Sibiu, de pe Valea Hârtibaciului. Adrian Păunescu i-a scris şi textul la cântecul "Colindul Apusenilor" sau "Tu Ardeal", a cărei linie melodică este luată de preot de la priceasna "Simone, spune-mi tu dacă mă iubeşti". Pentru întreaga activitate culturală şi duhovnicească, Părintele Dori Gheaja a primit, în această lună, titlul de cetăţean de onoare al localităţii natale, satul Buzd, comuna Brateiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News