Data publicării:
Preotul Cătălin Moroșan, în stare gravă. Teodosie, răspuns după ce a fost acuzat că nu se implică în transferul preotului la un spital din București
Preotul Cătălin Moroșan se află în stare gravă la Spitalul Județean Constanța după ce a ingerat o substanță chimică. IPS Teodosie a transmis un mesaj în urma valului de acuzații care i s-au adus cu privire la situația preotului.
Iată mesajul pe care IPS l-a transmis prin intermediul avocatului Adrian Cuculis:
"In urma informatiilor aparute in spatiul public cu privire la starea de sanatate a pr. Catalin Morosan si acuzele aduse Inaltpreasfintitului Parinte Teodosie ca nu se implica pentru a facilita procedura de transfer a preotului la un Spital din Bucuresti, facem urmatoarele precizari:
- Arhiepiscopul Tomisului nu are competente medicale, motiv pentru care nu se poate pronunta in ce priveste actul medical, Inaltpreasfintia sa avand incredere ca echipa de medici care se ocupa de preotul Catalin Morosan va demara protocolul transferului la un spital din Capitala, daca acest lucru se va impune
- Ips Teodosie nu doreste sa influenteze actul medical deoarece acest lucru ar insemna o incalcare a legii, intrucat si ar depasi competentele. Conform Legislatiei in vigoare, transferul pacientului se poate face la solicitarea familiei, cu acordul spitalului in care este tratat si cu al unitatii medicale solicitate, prin proceduri reglementate de legislatia nationala in domeniul sanatatii si doar atunci cand transferul pacientului nu ar dauna starii de sanatate a acestuia. Orice alta intepretare este de natura sa intre in coliziune cu legislatia civila, dar si penala.
- Cu privire la informatiile prin care se prezinta opiniei publice faptul ca preotul in cauza ar fi fost demis din anumite functii administrative, facem precizarea ca acest aspect nu reprezinta o sanctiune aplicata parintelui, ci reprezinta dinamismul caracteristic din administratia bisericeasca, conform Statutului de organizare si functionare a Bisericii Ortodoxe Romane, misiunea principala a preotului fiind aceea de a sluji la sfantul Altar.
- Va aducem la cunostinta ca Arhiepiscopul Tomisului se informeaza permanent despre evolutia medicala a preotului Catalin Morosan, se roaga pentru acesta, dand dispozitie tuturor preotilor din subordine sa faca slujbe speciale pentru insanatosirea parintelui.
Situația preotului Cătălin Moroșan
Preotul Cătălin Moroșan se află în stare gravă la Spitalul Județean Constanța după ce a ingerat antigel intenționat. De aici s-au speculat numeroase lucruri, cum că preotul ar fi fost foarte afectat de mai multe decizii luate de IPS Teodosie. Inițial, Teodosie nu a vrut să facă precizări spunând că este o situație de familie.
Recent însă, soția preotului a scris un mesaj pe Facebook în care acuză că există piedici în transferul acestuia la un spital din București, acolo unde crede că ar putea primi îngrijiri mai bune.
"Încercăm de 3 zile să facem transferul la un Spital de Specialitate din București al soțului meu Pr. Moroșan Cătălin dar ne luptăm cu morile de vânt, avem piedici la transfer. Este dreptul meu și lupt pentru el dar Spitalul Județean de Urgență Constanța nu mi-l oferă. Rog să fie distribuită postarea mea", a scris femeia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News