Data publicării:

Preoți implicați în peste o treime din cazurile de pedofilie din Polonia

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

O anchetă recentă a scos la iveală faptul că preoţi sunt implicaţi într-o treime din cazurile de pedofilie din perioada 2017-2020, în Polonia. 

Preoţi sunt implicaţi în aproape o treime din cazurile de pedofilie înregistrate în anii 2017-2020, a anunţat marţi comisia de stat care a studiat peste 300 de cazuri din această perioadă, relatează AFP, scrie Agerpres. 

"Comisia de stat însărcinată cu pedofilia tratează 100 de afaceri în care membri ai clerului au fost semnalaţi ca autori ai unor agresiuni sexuale asupra unui copil de mai puţin de 15 ani", a indicat comisia, în primul său raport asupra unui total de 345 de cazuri, prezentat presei.

În această categorie, comisia a înaintat parchetului 55 de cereri de inculpare, dintre care 36 din cauza faptului că aceste cazuri de pedofilie nu au fost sesizate autorităţilor competente.

Membri ai familiilor victimelor



În 35% dintre cazuri, autorii sunt membri ai familiilor victimelor, a mai indicat comisia.

Creată în 2019, comisia a mai prezentat în raportul său o serie de recomandări legislative destinate accelerării procedurilor şi protejării suplimentare a victimelor abuzurilor.

De asemenea, aceasta a precizat că nu a primit, în pofida solicitărilor sale, documente privind cazurile de pedofilie din partea bisericii.

"Până în prezent am primit, în mai multe rânduri, asigurări privind dorinţa de cooperare (din partea bisericii - n.r.), suntem foarte mulţumiţi, dar nu am văzut încă această asigurare concretizându-se", a declarat presei preşedintele comisiei, Blazej Kmieciak.

Dezvăluirile făcute de biserica catolică



La sfârşitul lui iunie, biserica catolică a dezvăluit, în propriul său raport, că a primit din 2018 mai multe plângeri noi pentru agresiuni sexuale asupra minorilor comise de membri ai clerului.

Cele două rapoarte intervin într-un moment în care biserica, foarte influentă politic în Polonia, se confruntă cu o serie de acuzaţii, foarte mediatizate, de agresiuni sexuale asupra unor minori şi de ascundere a acestor acte, un subiect tabu nu cu mulţi ani ani în urmă, în această ţară considerată foarte ataşată de credinţa catolică.

Din iulie 2018 până la sfârşitul anului trecut, 368 de cazuri de agresiuni sexuale, comise între 1958 şi până anul trecut, au fost semnalate bisericii, potrivit raportului său.

Plângeri întemeiate



Potrivit bisericii, 39% dintre plângeri s-au dovedit a fi întemeiate. Anchetele continuă asupra a 51% din celelalte cazuri, în timp ce 10% dintre plângeri au fost respinse, în special pentru lipsă de credibilitate.

Un precedent raport al bisericii făcea referire la aproape 400 de membri ai clerului care au agresat sexual copii şi minori între 1990 şi 2018.

O lungă serie de acuzaţii de agresiuni sexuale a zguduit biserica poloneză în ultimii ani, în special după lansarea documentarului viral "Nu spune nimănui" al jurnalistului Tomasz Sekielski.

De anul trecut, Vaticanul a sancţionat opt episcopi polonezi pentru că au acoperit acte de pedofilie comise de membri ai clerului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel