
Juriul, compus din prof. univ. dr. Petru Lucaci, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România, lector univ. dr. Carmen Apetrei, directorul Departamentului Grafică al Universității Naționale de Arte București, și Loredana Unchiașu, muzeograf la Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești", a acordat șapte premii: Premiul I: De Nardo Valentin, Premiul II: Miracola Giacomo, Premiul III: Andrjekovic Maria, Premiul juriului: Ceh Adam, Premiul pentru tineret: Cristian Ion, menţiuni: Ferecz Zoltan și Achtrlik Lena.
La ediția de anul acesta a Bienalei, au existat două secțiuni: Artiști profesioniști și Student Print. Premiile primei secțiuni au fost oferite de Institutul Cultural Român, iar premiile celei de-a doua, de Primăria Municipiului București și de Muzeul Literaturii Române.
Câștigătorii premiilor vor fi anunțați de lector dr. Anca Boeriu, coordonatorul Bienalei, și de președintele Institutului Cultural Român, Radu Boroianu.
[citeste si]
Evenimentul se încheie cu proiecția unui material video despre tehnicile tradiționale de gravură în arta contemporană și marchează deschiderea expoziției tinerilor gravori, de la Galeria UNA.
Între 19 decembrie 2016 şi 15 ianuarie 2017, Galeria UNA, Universitatea Națională de Arte va găzdui expoziția tinerilor gravori care au participat la concurs.
Aflată la a doua ediție, Bienala Internațională de Gravură (BIPB 2016) este organizată de Uniunea Artiștilor Plastici din România. Partenerii evenimentului sunt Institutul Cultural Român, Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești", Primăria Municipiului București, Muzeul Național al Literaturii Române, Universitatea Națională de Arte din București.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Se complică lucrurile la Chefi la cuțite. Irina Fodor, anunț în timpul filmărilor
- De ce a divorțat Christian Sabbagh de fostele soții: "Inevitabil apar discuții, certuri. Oricât ai încerca să te ferești..."
- Horoscop 27 septembrie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care va face o schimbare la serviciu. Te-ai săturat să muncești mult pe bani puțini!
- Se introduce o nouă materie în toate școlile din România. Ce vor studia elevii în plus
- Hellvig, către Halep: Am demisionat, am renunțat la tot și am decis să lupt până în pânzele albe pentru a dovedi că sunt nevinovat
- Smiley, primele declarații după ce a rămas fără permis: "Am fost testat antidrog"
- Oana Zăvoranu și Alex Ashraf divorțează, după șapte ani de căsnicie: "Sunt, în sfârșit, o femeie liberă care are de unde alege"
- „O noapte la Veneția”, prăjitura care îndulcește nopțile și simțurile. Rețeta e simplă
- BANCUL ZILEI: Care vor fi consecințele restricțiilor de la iarnă
- Casa Verde Fotovoltaice, blocat. Chirieac către Neculaescu: Dacă primiți termen în aprilie la anul? Ce faceți cu România?