Premierul spune că Statul român va merge în instanţă pentru a-şi recupera banii de la Rompetrol
Statul român va contesta în instanţă toate acţiunile efectuate de Rompetrol în afara actelor normative în vigoare şi va recupera în justiţie sumele de bani restante, a spus, vineri, şeful Executivului, Emil Boc, întrebat cu ce va înlocui banii pe care statul trebuia să îi primească de la compania kazahă.
„Statul român va contesta în instanţă toate acţiunile efectuate de Rompetrol care sunt în afara actelor normative în vigoare în România şi vom recupera în instanţă aceste sume de bani", a explicat premierul .
Statul a reintrat, joi, în acţionariatul Rompetrol Rafinare (RRC), cu o participaţie de 44,69% din capital, ca urmare a conversiei în acţiuni a unor obligaţiuni pe care compania, controlată de KazMunaiGaz, nu le-a răscumpărat până joi, termenul limită, potrivit unui comunicat transmis de companie şi citat de Mediafax. KazMunaiGaz a decis, joi, în AGA, să convertească în acţiuni obligaţiunile emise de Rompetrol în 2003 şi pe care nu le-a răscumpărat de la stat, potrivit unui raport al Rompetrol Rafinare transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). "Pentru evitarea oricărui dubiu, numărul de acţiuni emise în schimbul obligaţiunilor nerăscumpărate la data prezentei a fost calculat în conformitate cu prevederile Convenţiei de emisiune şi cele ale Ordonanţei de urgenţă 118/2003", se arată în raport.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News