Data publicării:

Premierul Slovaciei spune că ar fi mers cu Orban în vizită la Putin dacă se simțea mai bine

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Premierul Slovaciei, rănit în luna mai în urma unui atentat, spune că ar fi mers cu Viktor Orban în vizită la Moscova dacă se simțea mai bine.

Alegeri prezidentiale 2024

Premierul slovac Robert Fico, rănit într-un atentat în luna mai, a declarat vineri că l-ar fi însoţit pe omologul său ungar, Viktor Orban, în vizita sa controversată la Moscova, dacă sănătatea i-ar fi permis acest lucru, transmite Agerpres, citând AFP.

"Dacă sănătatea mi-ar fi permis să merg acolo, mi-ar fi plăcut foarte mult să îl însoţesc", a spus Robert Fico în prima sa apariţie publică de când a fost împuşcat, cu ocazia unei sărbători slovace.

Declarațiile lui vin după ce Viktor Orban, premierul Ungariei, s-a întâlnit vineri la Moscova cu preşedintele rus Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin a pretins că îl vede pe premierul ungar drept reprezentant al Uniunii Europene, asta deși Bruxelles-ul a precizat că Orban nu are mandat din partea UE pentru această vizită.

VEZI ȘI: Bogdan Chirieac despre întâlnirea lui Viktor Orban cu Vladimir Putin: O victorie uriașă asupra lumii civilizate

Un gest controversat



Orban este timp de 6 luni și preşedinte al Consiliului UE, iar vizita sa la Moscova i-a iritat pe partenerii europeni ai Budapestei, care se afişează ca susţinători de neclintit ai Kievului şi au rupt legăturile cu Rusia de la invazia Ucrainei în februarie 2022. Totuși, acest gest sfidător al lui Orban, dar și declarația controversată a lui Robert Fico, vin în contextul în care Ungaria şi Slovacia refuză să ajute militar Ucraina. Victor Orban s-a dus în Rusia după ce marți a vizitat capitala Ucrainei, întâlnindu-se cu preşedintele Volodimir Zelenski.

"Vreau să-mi exprim admiraţia pentru premierul ungar care nu a ezitat să meargă la Kiev şi Moscova. (...) Nu există niciodată suficiente discuţii despre pace sau iniţiative", a mai declarat Robert Fico.

Reamintim că Robert Fico, în vârstă de 59 de ani, a fost împuşcat cu patru gloanţe trase de la mică distanţă pe 15 mai, în timp ce îşi saluta susţinătorii la finalul unei şedinţe a guvernului în oraşul Handlova din centrul ţării. În urma atentatului, poetul Juraj Cintula, în vârstă de 71 de ani, a fost acuzat de atac terorist şi plasat în arest preventiv. 

VEZI ȘI: Premierul Robert Fico, împușcat. Profilerul Paul Herinean spune cum putea fi evitat atentatul. "Nu are nicio scuză! Vorbim despre un eșec"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel