![Foto: Captură video Antena 3 CNN Foto: Captură video Antena 3 CNN](https://media.dcnews.ro/image/202405/w670/paul-herinean-fico-atentat_53252100.jpg)
Profilerul Paul Herinean a analizat atacul comis asupra premierului Slovaciei, Robert Fico, care a fost împușcat miercuri în orașul Gandlova, situat la 150 km de Bratislava. Potrivit acestuia, atentatul ar fi putut fi prevenit.
"Dispozitivul de pază, cu toate că nu are nicio scuză, a fost probabil mai relaxat. Ştim că nu este un oraş foarte mare. Simpatizanții, probabil că au fost analizați eronat. Vedem premierul, care se apropie foarte rapid. Dar nu ar fi trebuit să fie luaţi prin surprindere. Doar ar fi trebuit să îl protejeze. Vedem şi dispozitivul, vin şi ei repede încoace.
Dispozitivul nu s-a poziţionat bine. Fiecare dintre ei ar fi trebuit să se îndrepte spre persoana care se uita la premierul slovac, astfel încât să identifice dinainte orice fel de mişcare suspectă", a declarat Paul Herinean, pentru Antena 3 CNN.
Ce trebuia să facă Serviciul de Pază şi Protecţie slovac
Profilerul Paul Herinean spune că 5 focuri sunt prea multe pentru un timp de răspundere corect al agenţilor de securitate, așa că Serviciul de Pază şi Protecţie slovac ar fi trebuit să prevină prezența acelui bărbat acolo.
"Serviciul de Pază şi Protecţie slovac nu ar fi trebuit să permită în primul rând, să prevină, ca acest om să se afle acolo. Această persoană nu trebuia să aibă acces acolo cu o armă, să scoată pistolul, apoi să tragă cinci gloanţe. Pentru o persoană antrenată poate să fie de la o jumătate de secundă şi se duce până la o secundă şui jumătate, două secunde", a mai explicat Paul Herinean.
Paul Herinean: Când vorbim post factum despre un atentat, vorbim despre un eșec
Totodată, Paul Herinean spune că în acest caz și serviciile de informaţii au greșit.
"În primul rand contează demnitarul respectiv. Ce semnifică din punct de vedere social, politic, pentru grupul respectiv. Verificările sunt o activitate permanentă de prevenire a genului acesta de atentat. Exista specificității locale. Din surse deschise analizam profilul şi vedem că asasinul are un istoric solid, din punct de vedere al demnitarilor.
Zona de inteligence trebuia să asigure securitatea unui astfel de individ. Îl urmărești, adică filaj, poți să-i asculți telefoanele, totul în cadru constituțional. Întotdeauna când vorbim post factum despre un atentat, vorbim despre un eșec. Este clar un eșec. Lucrurile nu se mai pot schimba. Serviciile de inteligence din Slovacia se confrunta clar cu un eșec, ținând cont că viaţa prim ministrului a fost pusă în pericol", a mai spus profilerul Paul Herinean.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știrea zilei e despre Carmen Brumă. Nimeni din presă n-a scris despre asta!
- Noi informații despre problemele navei spațiale Starliner. Ce au descoperit inginerii
- Diferența dintre Ambulanță și SMURD. Când și unde intervine fiecare. Raed Arafat, explicații din sistem/ VIDEO
- BANCUL ZILEI: Între vecini, la Vaslui
- Motivul crimei de la Brăila. Ipotezele luate în calcul de anchetatori
- Ciolacu, replică pentru Geoană: E de noaptea minții! / video
- Victorie de etapă pentru investitorul Alin Bucur. Plaja Caelia a primit „undă verde“ de la Tribunalul Constanța
- „Cazul Lasconi” se repetă în familia lui Elon Musk. Miliardarul se laudă că a dezmoștenit-o pe fiica lui trans și a declarat-o moartă. Aceasta a ripostat în presă
- Reacția unui profesor după ce un coleg a venit în fustă: Să încercăm să înțelegem de ce e supărată lumea pentru cum se îmbracă Nae la facultate
- Continuă coaliția PSD - PNL după alegeri? Alina Gorghiu: Sper să nu se supere nimeni că îndrăznesc să am această opinie / video