Premierul Poloniei: Nu cedăm NEBUNIEI elitelor de la Bruxelles
Polonia nu va ceda în niciun caz 'nebuniei elitelor de la Bruxelles', care vor să impună obligația de a primi migranți, a declarat miercuri premierul conservator al guvernului polonez, Beata Szydlo, la două zile după atentatul de la Manchester, informează AFP.
'Polonia nu va ceda niciunui șantaj din partea UE. Nu vom participa la nebunia elitelor de la Bruxelles', a declarat Szydlo în timpul unei dezbateri din cadrul Dietei (camera inferioară a parlamentului polonez).
'În ce mă privește, am curajul să întreb elitele politice: încotro vă îndreptați? Unde te îndrepți, Europa?! Ridică-te din genunchi! Ieși din letargie! În caz contrar, îți vei plânge într-o zi copiii', a declarat șefa guvernului de la Varșovia.
Doi cetățeni polonezi se numără printre cele 22 persoane decedate în atentatul din Manchester. Potrivit mass-media poloneze, este vorba de un cuplu, Angelika și Marcin Klis.
'Oameni nevinovați mor de mâna teroriștilor nemiloși. Moartea lor este o lecție', a notat Beata Szydlo pe contul său de pe Twitter, după anunțarea acestor decese.
Ea a acuzat opoziția liberală că face rău Poloniei prin susținerea acordată politicii UE privind migrația și chiar că 'merge mână în mână cu cei care îndreaptă această armă împotriva Europei, împotriva noastră a tuturor!', relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News