Premierul Poloniei cere reuniunea urgentă a Consiliului European: Act de agresiune! E singura limbă pe care Putin o înțelege
Mateusz Morawiecki, premierul Poloniei, condamnă recunoașterea independenței celor două republici din estul Ucrainei de către Vladimir Putin.
Președintele rus Vladimir Putin a semnat luni seară un decret care presupune recunoașterea oficială de către Rusia a celor două republici separatiste autoproclamate din estul Ucrainei.
„Consider că este necesar să recunoaștem independența Republicilor Populare Donețk și Lugansk”, a spus Putin într-un comunicat (vezi AICI).
Mișcarea a deschis calea pentru a oferi republicilor separatiste sprijin militar, iar Putin a ordonat trupelor să intre în două republici controlate de rebeli în cadrul unei presupuse „misiuni de menținere a păcii”.
Înainte de această decizie, liderul rus a convocat o ședință de urgență a Consiliului de Securitate al Rusiei în cadrul căreia membrii acestuia au susținut ideea de a recunoaște independența separatiștilor.
Premierul Poloniei, reacție
Prim-ministrul Mateusz Morawiecki s-a referit la declarația lui Putin într-o postare pe rețelele sociale. El a subliniat că decizia a fost o respingere a dialogului și un act de agresiune împotriva Ucrainei. El a cerut, de asemenea, o sesiune de urgență a Consiliului European pentru a discuta problema.
„Recunoașterea a două „republici” autoproclamate echivalează cu respingerea dialogului și încălcarea flagrantă a dreptului internațional. Este un act de agresiune împotriva Ucrainei care trebuie întâmpinat cu un răspuns fără echivoc și sancțiuni imediate. Este singura limbă pe care Putin o înțelege.
Solicit o reuniune urgentă a Consiliului European pentru a discuta această chestiune.“, a scris Morawiecki pe Twitter.
Prim-ministrul Poloniei a semnat și o ordonanță prin care a ridicat nivelul de alarmă privind amenințările din spațiul cibernetic de la ALFA-CRP la CHARLIE-CRP din cauza situației în creștere din Ucraina și a raportărilor de posibile incidente în Polonia, scrie RMX.
CITEȘTE ȘI - Viktor Orban: Ungaria împărtăşeşte poziţia UE în privinţa conflictului dintre Ucraina şi Rusia
Borell: UE va decide astăzi primele sancţiuni împotriva Rusiei
Uniune Europeană va decide marţi primele sancţiuni împotriva Rusiei în urma recunoaşterii de către Moscova a independenţei regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei, a anunţat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, potrivit AFP, citat de Agerpres.
El a declarat presei la deschiderea la Paris a unui Forum al UE pentru cooperarea în regiunea Indo-Pacific că a convocat 'un Consiliul de urgenţă al Afacerilor Externe, pe care Franţa îl va organiza aici, la Paris, după reuniune'.
'În această dimineaţă am lucrat deja la pregătirea textului, iar după-amiază Consiliul va decide ce sancţiuni vor fi luate (...) Trebuie acţionat repede, adică în această după-amiază, aici, la Paris', a precizat el, adăugând că sancţiunile vor fi adoptate 'în unanimitate'.
La acest moment nu este vorba de 'o invazie de mare amploare, însă trupe ruse au intrat pe teritoriul ucrainean', în Donbas, a subliniat Borrell (citește AICI).
CITEȘTE ȘI - OSCE: Peste 3.200 de încălcări ale armistițiului în estul Ucrainei, în special explozii în jurul liniei frontului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News