Data publicării:

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
monti dc
monti dc

Prim-ministrul Italiei, tehnocratul Mario Monti, i-a prezentat demisia, vineri seara, președintelui italian Giorgio Napolitano, potrivit AFP.

El a promis anterior că va demisiona numai dacă bugetul pe 2013 va fi aprobat de către Parlament, ceea ce s-a întâmplat.

În cursul şedinţei de guvern, Mario Monti a anunţat că va merge la sediul Preşedinţiei pentru a-i prezenta demisia sa şi cea a întregului Cabinet, președintelui Napolitano.

Mario Monti a format un guvern tehnocrat cu aproximativ un an în urmă. Partidul predecesorului său, Silvio Berlusconi, i-a retras sprijinul Executivului lui Monti în această lună. Dl. Berlusconi, care a obținut trei mandate de premier până acum, desfășoară o a șasea campanie electorală, transmite BBC.

Noile incertitudini politice din Italia, a treia economie ca mărime din zona euro, i-a neliniștit pe investitori.

Mario Monti, care a condus Guvernul Italiei în ultimele 13 luni, are 69 de ani și este recunoscut pentru competenţa economică, fiind opusul pasionalului Silvio Berlusconi, acuzat de subminarea credibilităţii ţării prin scandaluri şi procese.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel