Data publicării:
Avertismentul premierului Franței: Stânga riscă să dispară!
Premierul Franței, social-democratul Manuel Valls, a declarat, sâmbătă, în fața Consiliului Național al social-democraților francezi, că "stânga riscă să moară" și că partidul de extremă-dreapta Frontul Național ar putea avea un candidat în turul al doilea al prezidențialelor.
Valls crede că președintele Frontului Național, Marine Le Pen, are șanse să-l succeadă pe Francois Hollande.
"Am putea bascula (...) într-o eră în care există riscul ca Marine Le Pen să ajungă în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. O eră în care un mare partid republican, și de data aceasta fără a fi o surpriză, ar putea rata acest grozav eveniment electoral. Și dacă nu se va face nimic, am fi într-o eră în care stânga riscă să dispară", le-a transmis premierul colegilor de partid, conform presei franceze.
În acest context, șeful Guvernului francez a pledat pentru reinventarea stângii.
"Trebuie să ne reinventăm. Și să ne reinventăm într-un anume sens: exercițiul puterii, lipsa faptului de a nu fi fost în Opoîiție", a mai spus Valls.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News