Premierul bulgar cere demisia preşedintelui federaţiei de fotbal, după manifestările rasiste ale suporterilor
Prim-ministrul bulgar Boiko Borisov a cerut, marţi, demisia preşedintelui Federaţiei Bulgare de Fotbal (BFU), Boris Mihailov, după manifestările rasiste ale suporterilor echipei naţionale la meciul cu Anglia, de luni seara, de la Sofia, din preliminariile EURO 2020, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Premierul m-a sunat în urmă cu puţin timp. Se ştie că guvernul a făcut mult pentru dezvoltarea fotbalului bulgar în ultimii patru ani, dar după ultimele evenimente, având în vedere întreaga stare a fotbalului şi incidentele de seara trecută, prim-ministrul mi-a ordonat să suspend începând de azi orice relaţie cu BFU, inclusiv cele financiare, până la demisia lui Boris Mihailov, a declarat ministrul sporturilor, Krasen Kralev.
Federaţia de fotbal nu a comentat deocamdată această declaraţie.
Meciul Bulgaria - Anglia a fost întrerupt pentru scurt timp în două rânduri de arbitrul croat Ivan Bebek în prima repriză, însă oficialul nu a decis să trimită echipele la vestiare, cum prevede protocolul, după o primă întrerupere pe motive de manifestări rasiste.
O parte a publicului de pe stadionul Vasil Levski, arenă deja afectată de sancţiunile UEFA, cu un sector de 5.000 de locuri închis după manifestări rasiste la partida cu Kosovo, i-a insultat rasist pe jucătorii de culoare din echipa Angliei, fundaşul Tyrone Mings şi atacanţii Marcus Rashford şi Raheem Sterling.
Spre finalul primei reprize, a avut loc o discuţie lungă între arbitru şi oficialii celor două echipe, precum şi cu jucătorii celor două echipe, dar în cele din urmă jocul a fost reluat şi s-au disputat şase minute adiţionale până la pauză.
Fanii ultras bulgari au apelat şi la saluturi naziste şi au desfăşurat bannere pe care scria No Respect, notează EFE.
Anglia a făcut un pas uriaş spre turneul final, după victoria la scor cu Bulgaria, 6-0 la Sofia. Rashford, Barkley (două), Sterling (două) şi Kane au marcat golurile echipei antrenate de Gareth Southgate. Plamen Iliev (ex-Astra Giurgiu) a fost în poarta gazdelor. Gheorghi Sarmov (ex-ACS Poli Timişoara) a intrat la pauză la bulgari. Bulgaria ocupă ultimul loc în grupă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News