Data publicării:
Premiere, expoziții și lansări în Zilele Filmului Românesc
Au început Zilele Filmului Românesc la TIFF 2017, 27 dintre cele mai noi producții autohtone urmând a fi prezentate la Cluj, unele în premieră mondială.
Au început Zilele Filmului Românesc la TIFF 2017, 27 dintre cele mai noi producții autohtone urmând a fi prezentate la Cluj, unele în premieră mondială. Nume importante ale cinematografiei românești vor veni la Cluj pentru întâlnirea cu publicul, iar filme proiectate la TIFF în ultimii ani se întorc la cea de-a 16-a ediție pe DVD.
Tot în aceste zile, mai exact vineri, marele invitat al ediției, Alain Delon, este așteptat de peste 3000 de spectatori în Piața Unirii din Cluj, la proiecția Afacerea Pigot, de la 21.45.
Afiş Atitudini
Ultimul căldărar, de Cosmin Bumbuț și Elena Stancu, a deschis seria proiecțiilor din Zilele Filmului Românesc, pe 8 iunie. Procesul a rulat în premieră la Cinema Victoria, de la ora 22:00. A sosit la Cluj și regizorul Alexandru Solomon, special pentru proiecția documentarului Ouăle lui Tarzan, filmat în Abhazia și programat vineri, pe 9 iunie, de la ora 16:00, la Casa de Cultură a Studenților. Pe 10 iunie, tot în premieră mondială va rula Breaking News, noul film al Iuliei Rugină. Echipa va răspunde întrebărilor cinefililor, de la ora 19:00, la Cinema Florin Piersic. Cu această ocazie, vor fi prezentați publicului și actorii selectați în programul 10 pentru FILM.
Afiş Lumea lui Purcărete
Tot la Cinema Florin Piersic va fi proiectată în premieră și cea de-a șaptea producție regizată de Dan Chișu și ultimul film în care joacă regretatul Mircea Albulescu. Aniversarea va rula pe 9 iunie, de la ora 22:00, în prezența echipei. Pe 10 iunie, Radu Jude aduce la TIFF Țara moartă, documentarul experimental bazat pe materialele foto din arhiva Costică Acsinte. Regizorul va fi prezent la proiecția programată de la ora 15:00, la Cinema Victoria.
Printre evenimentele speciale incluse în secțiunea Zilele Filmului Românesc se numără lansarea într-o ediție de colecție (carte și Blu-ray) a filmului Sieranevada. Evenimentul a avut loc la TIFF Lounge, ieri, de la ora 16:00, în prezența regizorului. Regizorul a adus la Cluj și Expoziția intitulată Sieranevada - o colecție de fotografii selecționate din cele peste 9000 realizate de el, pe vremea când străbătea Bucureștiul în căutarea unui cadru perfect pentru afișul filmului.
Biserica Evanghelică - Concert Jozef Van Wissem Credit foto Chris Nemeş
Despre trup şi suflet - Florin Piersic Foto credit Marius Mariş
În cadrul festivalului vor avea loc și două expoziții de fotografie dedicate unor mari artiști români – producții ale Festivalului Național de Teatru – în cadrul ediției din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (9 – 18 iunie).
Este vorba de „Lumea lui Purcărete” – realizată în FNT 2015 – o expoziție dedicată regizorului Silviu Purcărete, care va fi deschisă în clădirea Primăriei din Sibiu, la Centrul Internațional de Turism. Vernisajul va avea loc în data de 11 iunie, la orele 14.30.
Expoziția „Lumea lui Purcărete” dezvăluie un univers complex, inedit, ce prinde contur din alăturarea a 48 de fotografii realizate de cunoscutul regizor român.
„Poftiţi în Lumea lui Purcărete! Dramatică, tensionată, subtilă, dezirantă, poetică, fragilă, voluptoasă. Plină de detalii şi de povești fabuloase. El priveşte în jur cu uimire şi cu smerenie. Fotografiile seducătoare ale lui Silviu Purcărete şoptesc câte ceva din Povestea unui mare artist”. Marina Constantinescu – director artistic al Festivalului Naţional de Teatru.
Cea de-a doua expoziție de fotografie îi este dedicată actorului Marcel Iureș.
Film şi politică - Cioloş - Voiculescu. Foto credit Nicu Cherciu
„Atitudini”, o producție FNT 2016, va fi organizată în foaierul Teatrului Gong din Sibiu și va prezenta 37 de lucrări semnificative pentru drumul artistic al acestui veritabil creator de teatru. Vernisajul este programat în aceeași dată, 11 iunie, la orele 15.00.
„O expoziţie de fotografie–document dedicată actorului Marcel Iureş, în armonie cu personalitatea acestui mare artist. ‚Libertate’ şi ‚curaj’ sunt două dintre trăsăturile care-l definesc. Libertatea de expresie şi curajul de a depăşi cutuma. Modern încă de la primele roluri, visător, dar și teluric, a creat de multe ori în cariera lui şi în fenomenul teatral românesc momente de avangardă care l-au redefinit pe el însuşi, dar şi mişcarea artei spectacolului. Imagini document din roluri-cheie trasează drumul actorului de la debut până astăzi. Fotografii de atitudine – alb și negru, griuri compensatoare și roşu, esenţa unei mari cariere.” Irina Tapalagă, curator.
Ambele expoziții vor fi deschise publicului pe toată durata celei de-a 24-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
InfiniTIFF - Workshop Foto credit Chris Nemeş
Pe 9 iunie, de la ora 16:00, la TIFF Lounge, Transilvania Film lansează pe DVD câteva dintre producțiile românești care au cunoscut succesul de public: Câini (r. Bogdan Mirică), Lumea e a mea (r. Nicolae Constantin Tănase), București, unde ești? (r. Vlad Petri), America, venim! (r. Răzvan Săvescu) și Câinele Japonez (r. Tudor Cristian Jurgiu). Imediat după, de la ora 16:30, Marian Crișan va fi prezent la evenimentul de lansare pe DVD a filmului Orizont.
Criticul de film Andrei Rus, regizorul Alexandru Somon, Dana Bunescu, monteur-ul premiat recent la Berlin, și criticul Iulia Popovici vor dezbate pe 9 iunie, de la ora 11:00, la TIFF Lounge, situația Arhivei Naționale de Film. Tot aici, de la ora 12:30, Valeriu Jereghi (directorul CNC Moldova), criticul Andrei Rus, Doina Bostan și Oana Radu (reprezentante CNC România), președintele TIFF - Tudor Giurgiu, și Oana Giurgiu, directorul executiv al festivalului, vor participa la o discuție pe tema perspectivelor de colaborare între Centrele Naționale ale Cinematografiei din România și Moldova.
Proiecţie - Povestea Iubirii - Piaţa Unirii. Foto credit Chris Nemeş
Proiecţie - Povestea Iubirii - Piaţa Unirii. Foto credit Chris Nemeş
ZIUA HBO
Ziua de 8 iunie este dedicată partenerului de lungă durată al festivalului. Primul episod din cel de-al doilea sezon Umbre (r. Bogdan Mirică), cel mai așteptat serial românesc al anului, va fi proiectat în premieră în Ziua HBO, în prezența regizorului și a actorilor din distribuție, de la ora 20:30, la Cinema Florin Piersic. Printre premierele din această secțiune se numără și Planeta Petrila, documentarul lui Andrei Dăscălescu (Premiul de debut la TIFF 2009 cu Constantin și Elena). Prima proiecție din România a filmului va avea loc la Cercul Militar, pe 8 iunie, de la ora 16:00.
Proiecţie specială - Dancu. Foto credit Vlad Cupşa
Întâlniri cu mari actori la TIFF LOUNGE
Întâlnirile cinefililor cu invitații continuă la TIFF Lounge. Joi, pe 8 iunie, de la ora 17:00, regizorul și producătorul Liviu Tipuriță și impresarii Dan Bursuc și Puiu Gheorghiu aduc povești din culisele Regii manelelor/ The New Gipsy Kings și împărtășesc dinsecretele acestui sector al industriei muzicale, la numai o zi după proiecția sold out a documentarului. Pe 9 iunie, de la 17.00, publicul îi va putea întâlni și pe Violeta Andrei, Ion Dichiseanu, Ileana Popovici și Dan Nuțu, unii dintre cei mai iubiți actori ai generației de aur, prezenți la TIFF pentru proiecția specială 100 de lei (r. Mircea Săucan, 1973), programată sâmbătă, pe 10 iunie, de la ora 12:30, la Cinema Victoria. Ultima întâlnire a ediției va avea loc pe 10 iunie și o va aduce la TIFF Lounge pe Tora Vasilescu, actrița distinsă anul acesta cu Premiul de excelență.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News