„Sieranevada este o comedie care arată ca o dramă, sună a dramă, rămâne serioasă și ridică întrebări politice, de-a lungul a 3 ore în care pur și simplu bați din picior. Nu este nicio secundă din acest film care să nu fie convingătoare.“, prezintă The Telegraph conținutul filmului lui Cristi Puiu, căruia i-a acordat 4 stele din 5.
În Sieranevada Cristi Puiu realizează un portret social și o frescă umană de mare profunzime. În filmul intransigentului cineast român Cristi Puiu (regizorul filmului Moartea domnului Lăzărescu), priveghiul unui parastas dezlănțuie o furtună în familie.
Filmul Sieranevada a deschis competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes 2016 și a ocupat, timp de mai multe săptămâni, primul loc în topul celor mai bune pelicule lansate în Franţa (potrivit AlloCiné.fr).
Lung metrajul a fost desemnat să reprezinte România la Premiile Americane de Film 2017 și s-a aflat în cursa pentru o nominalizare la Oscar la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină“. Campania de promovare a filmului a fost susţinută de statul român prin Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român, Ministerul Afacerilor Externe și Centrul Național al Cinematografiei.
La premiera de la Bruxelles, istoricul de film Dominique Nastava prezenta contextul și semnificațiile acestei co-producții cinematografice. Dominique Nasta este profesor la Université Libre de Bruxelles (ULB) și autoarea cărții Conteporary Romanian Cinema: The History of Unexpected Miracle (Ed. Wallflorwer Press, 2013).
Proiectul face parte din strategia ICR de promovare a cinematografiei românești în spațiul BeNeLux.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu
- Paradox pentru Vărsător de Paști. Daniela Simulescu: Sunteți între două lumi permanent
- Iohannis, la Washington să-și ridice premiul. Chirieac: Niciun motiv să cheltui banii contribuabilului