Data publicării:

Premieră la Teatrul Mic: Variațiuni pe tema raței, un spectacol cu Ilinca Manolache și Diana Cavallioti

Autor: D.C. | Categorie: Cultura
WhatsApp
Ilinca Manolache și Diana Cavallioti. Sursa: Teatrul Mic. Credit foto: Matto Rodriguez
Ilinca Manolache și Diana Cavallioti. Sursa: Teatrul Mic. Credit foto: Matto Rodriguez

Spectacolul ”Variațiuni pe tema raței”, de David Mamet, va fi jucat pentru prima oară în România, la Teatrul Mic.

Duminică, 8 mai , de la ora 19.00, regizorul Alex Bogdan și echipa Teatrului Mic invită publicul în Sala Studio, din Strada Gabroveni 57, la premiera piesei The Duck Variations.

La cinci decenii de la premiera absolută, din 1972, piesa dramaturgului american este pusă în scenă, într-o versiune percutantă și cutremurătoare, în interpretarea actrițelor Ilinca Manolache și Diana Cavallioti.

Jocul profund și introspectiv al celor două actrițe este susținut perfect prin proiecțiile video (Noetic) și soundtrack-urile compuse de Andrei Sava, cât și prin spațiul ingenios conturat de scenograful Tudor Prodan.  

Semn de întrebare despre lumea de azi

Prin această montare, regizorul Alex Bogdan îşi propune să atragă atenția asupra responsabilității oamenilor cu privire la transformările climatice, sociale şi istorice cu care ne confruntăm astăzi. „The duck variations este un spectacol care încearcă să pună o întrebare copleșitoare: este specia umană demnă de locul pe care îl ocupă pe Pământ? Sau natura nostră distrugătoare a devenit dominantă și suntem, de fapt, într-un proces de dispariție”, se întreabă Alex Bogdan.

„Spectacolul nostru vorbește despre speranță. Despre iubirea dintre oameni, despre puterea nebănuită a binelui care poate învinge răul până la final. Este o luptă care încă nu și-a găsit finalul. Nu ne-am propus să dăm un verdict, teatrul nu se ocupă cu asta, dar dacă doriți să veniți să ne vedeți spectacolul, vă promit că veți pleca altfel de la noi, altfel de cum ați venit. Poate cu mai multă speranță în umanintate, gata să fiți rodul schimbării, mai buni poate, mai atenți la mediu, mai empatici față de semenii voștri. Și vă promit că vă veți îndrăgosti de actrițele Diana Cavallioti și Ilinca Manolache, pe care le veți vedea în niște roluri absolut umitoare și neașteptate. Vă așteptăm în micul nostru univers de la Sala Gabroveni a Teatrului Mic, să fim împreună pentru o oră jumătate și să ne conectăm cu planeta noastră care, de prea mult timp, strigă spre noi disperată să ne oprim din distrugere. E timpul să o auzim”, afirmă regizorul Alex Bogdan în invitația adresată spectatorilor Teatrului Mic.

Următoarele reprezentații vor avea loc pe 12, 21 mai și 3, 11 și 18 iunie 2022, la Sala Studio – Str. Gabroveni 57.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel