PREMIERĂ la Tănase! Debutează Stagiunea Estivală 2020 cu premiera spectacolului ”CU MASCĂ sau FĂRĂ MASCĂ, OAMENII VOR SĂ ZÂMBEASCĂ!”
Sâmbătă 4 iulie 2020, de la orele 20:00 va avea loc premiera ”CU MASCĂ sau FĂRĂ MASCĂ, OAMENII VOR SĂ ZÂMBEASCĂ!”, un spectacol de Vasile Muraru și Valentina Fătu, cu ocazia căruia publicul va putea să îi revadă, să îi admire și să îi aplaude din nou pe artiștii Teatrului Tănase* care abia așteaptă reîntâlnirea cu spectatorii!
”Am gândit această premieră, ca un spectacol adaptat tuturor condițiilor și măsurilor impuse de autorități pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus și a desfăşurării activităţilor culturale în condiţii de deplină siguranţă sanitară” – a declarat managerul Teatrului, VASILE MURARU. ”Pe scenă și în culise, pentru artiști și personalul tehnic, dar și în incinta grădinii de vară, pentru spectatori, vom respecta toate măsurile de protecție și distanțare socială. Titlul, regia, scenografia, coregrafia și distribuția spectacolului au fost gândite special astfel încât să respectăm regulile esențiale pentru protecția artiștilor și a personalului tehnic. Avem trei variante de distribuție, dar nu vor lipsi baletul și orchestra Teatrului”.
Toți artiștii Teatrului vor evolua în luna iulie și septembrie, în diferite formule ale aceluiași spectacol, pe scena celei mai mari și mai moderne grădini de vară din țară. Din păcate însă, deși Teatrul de Vară HERĂSTRĂU are o capacitate de aproape 2.500 de locuri, acesta va putea fi ocupat, la fiecare reprezentație, doar până la maxim 500 de locuri, așa cum prevede regulamentul impus de starea de alertă.
Toate spectacolele vor începe la ora 20:00
Din distribuția spectacolului de sâmbătă, 4 iulie fac parte: VASILE MURARU şi VALENTINA FĂTU, BIANCA SÂRBU ROMANESCU, MIRUNA BIRĂU, DANIELA TĂNASE, RADU GHENCEA, TATIANA FECIORU (artist acrobat), ROBERT EMANUEL.
Pe 11 iulie, tot sâmbătă, vor evolua ALEXANDRU ARȘINEL, LILIANA MOCANU, ANA MARIA DONOSA, ALIN GHEORGHIȘAN, DIANA RADU, RALUCA GUSLICOV, ALEXANDRA PENCIU, iar pe 18 iulie, publicul îi va putea revedea și aplauda pe ADRIAN ENACHE, MIRELA VAIDA, ALEXANDRU LULESCU, ALEXANDRU LULESCU, NAE ALEXANDRU și CRISTIAN SIMION, OANA GHIOCA, MONALISA BASARAB, ALEXANDRA PENCIU.
Scenografia spectacolului este semnată de Francesca CIOANCĂ și Ana Iulia POPOV, coregrafia de Cornel POPOVICI (asistent Edy Chirițescu), iar conducerea muzicală, de compozitorul Dan DIMITRIU, dirijorul Orchestrei teatrului.
Reprezentațiile ”CU MASCĂ sau FĂRĂ MASCĂ, OAMENII VOR SĂ ZÂMBEASCĂ!” vor fi programate în iulie și în septembrie în fiecare zi de sâmbătă, începând cu orele 20:00 după următorul program:
Sâmbătă 4 iulie 2020, ora 20:00Sâmbătă 11 iulie 2020, ora 20:00Sâmbătă 18 iulie 2020, ora 20:00 Sâmbătă 25 iulie 2020, ora 20:00 Sâmbătă 1 august 2020, ora 20:00 Sâmbătă 12 septembrie 2020, ora 20:00Sâmbătă 19 septembrie 2020, ora 20:00Sâmbătă 26 septembrie 2020, ora 20:00
Biletele s-au pus în vânzare atât online, pe www.teatrultanase.ro, aici: https://bilete.teatrultanase.ro/alege-spectacol, cât și la casele de bilete ale Sălii Savoy și Teatrului de Vară HERĂSTRĂU.
Costul unui bilet: 25 lei
Program case de bilete:
Sala SAVOY - Calea Victoriei nr. 33, sector 1
Marți - Vineri, orele 10.00 – 19.00
Sâmbătă, orele 10.00 – 17.00
Teatrul de Vară HERĂSTRĂU – intrare Arcul de Triumf
Sâmbătă, orele 17.00 – 20.30 (în zilele în care au loc spectacolele)
*Astăzi se împlinesc 101 ani de la deschiderea oficială, pentru public a Teatrului ”Cărăbuș”, pe 2 iulie 1919, cu premiera spectacolului de Revistă “Pisică pe orez”, în care marele actor Constantin Tănase a interpretat cupletul “Cotoiul e pe varză, pisica-i pe orez”. Actualul Teatru de Revistă ”Constantin Tănase”, instituție publică de cultură a Primăriei Capitalei s-a născut însă ceva mai devreme, pe 23 mai 1919, atunci când, pe strada Academiei, era pusă piatra de temelie a Grădinii “Cărăbuș”. Atunci, actorul Constantin Mărculescu de la Teatrul Național, a desfășurat un pergament de pe care a citit versurile scrise de George Ranetti: "Se-întemeiază Templul Comediei / Și-or pune-ntâia piatră a temeliei / Tănase, care-i un vestit ghiduș / Cu nasu-i lung, de-aici și pan-la Huși / Și Grigorescu, negru ca un tuș… / De ce-l numiși tu Teatru “Cărăbuș” / O, nasule-arhitect care-l făcuși? / Eu nu pricep – da-i treaba meseriei / Iar eu-s doar grămăticul trepăduș / Ce-așterne azi pe luciul hârtiei / Mai alb ca florile de corcoduș / O slovă ce-i menită veșniciei!". Apoi, acel papirus a fost introdus într-o sticlă goală de șampanie care a fost îngropată la temelia scenei. Din acel moment, marea majoritate a marilor actori, soliști vocali, dansatori, balerini, instrumentiști, textieri, compozitori, scenografi, coregrafi și regizori și-au legat numele și cariera de scena Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase”, reușind să păstreze și să ducă mai departe tradiția, spiritul și faima acestuia. Și, dacă tot ne-am înors în timp, vă amintim că primul spectacol de Revistã s-a jucat pe 19 noiembrie 1872, pe scena Teatrului Bossel, aflatã pe Calea Victoriei; a avut loc reprezentaţia spectacolului ”Apele de la Văcărești”, o „comedie vodevilã în 3 acte” de Matei Millo (a fãcut ca artist, parte din distribuţie), pe muzica lui Alexandru Flechtenmacher.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News