Data actualizării:
Data publicării:

Premieră la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Premieră în istoria Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică, înregistrată, sâmbătă, la ediția din acest an, organizată la Glasgow. 

Patru gimnaste, chinezoaica Fan Yilin, rusoaicele Viktoria Komova și Daria Spiridonova și americanca Madison Kocian au primit aceeași notă, 15,366, și au cucerit, sâmbătă, medalii de aur la paralele inegale, la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Glasgow. 

În această situație, nu s-a acordat nicio medalie de argint sau de bronz, relatează Agerpres.

Yilin, la 16 ani, a luat prima sa medalie la o competiție majoră. Spiridonova fusese medaliată cu bronz în 2014, iar în urmă cu șase luni cucerise aurul la Campionatele Europene de la Montpellier, de asemenea, la același aparat. Komova nu mai cucerise aurul din 2011 la paralele.

Kocian, 18 ani, nu obținuse până acum nicio medalie la individual, dar a făcut parte din echipa SUA care a cucerit aurul la Mondialele de anul trecut.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel