Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului susțin că este vorba despre o premieră. După 1989 ar mai fi existat cereri de ridicare a caterisirii în România, însă fără ca foștii preoți să își ceară public iertare.
Cei doi preoţi la care am făcut referire mai sus au fost sancţionaţi şi excluşi din cler pentru diferite încălcări ale conduitei bisericeşti.
Gestul lor, de a-şi cere iertare, a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă pe care Arhiepiscopia Tomisului a găzduit-o. Subiectul acesteia era anunţat drept „căinţa publică" a foştilor preoţi Costică Antoche şi Ciprian Nicu Guriţă, care au slujit în Arhiepiscopia Tomisului şi au fost caterisiţi pentru diverse încălcări ale regulamentelor bisericeşti.
Contactat telefonic de redactorii DC News, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu, a spus că gestul lor face parte dintr-un proces mai amplu.
„În cazul de faţă, respectivii au recunoscut că au greşit şi au făcut acest gest public. Mai departe, ei trebuie să alcătuiască un dosar cu care să meargă la Sfântul Sinod şi Sfântul Sinod va decide, în una dintre şedinţele de lucru, dacă se suspendă caterisirea. Ei au fost sancţionaţi cu caterisire. Gestul lor este parte a unui dosar mai amplu. Regulamentul bisericesc spune că se poate acorda iertare de sancţiunea caterisirii în momentul în care Sfântul Sinod constată că există căinţă şi îndreptare. Sunt două chestiuni distincte. Dovezile trebuie să susţină îndreptarea", a spus Eugen Tănăsescu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare