Premieră cu “Furtuna” de William Shakespeare la Teatrul Naţional Iaşi
În 9 decembrie, la ora 19 . 00, sunteţi invitaţi al un nou spectacol cu piesa Furtuna a Marelui Bard , pus în scenă de Christina Paulhofer.
În 1975, Cristina Paulhofer şi mama sa reuşesc să fugă din România. Tatăl ei, Peter Paulhofer, un celebru actor al vremii, rămâne în Bucureşti şi emigrează în Germania mai târziu. Christina Paulhofer creşte în Röthenbach, studiază germanistica şi istoria artei, înainte de studiile de regie de la Paris.
În 1966 regizează la Schauspielhaus Bochum Priveşte înapoi cu mânie de John Osborne.
Urmează o perioadă prolifică, cu montări de succes, apreciate de presa străină de specialitate. Amintim: Roberto Zucco de Bernard-Marie Koltès şi Mare şi mic de Botho Strauss (Schauspielhaus Bochum), Legăturile Clarei de Dea Loher (Burgtheater din Viena), Rave de Rainald Goetz (Schauspielhaus Zürich), Deşteptarea primăverii de Frank Wedekind (Akademietheater, Burgtheater din Viena), Salinger de Bernard-Marie Koltès (Muenchner Kammerspiele).
În 2002, Christina Paulhofer montează pentru prima dată Shakespeare, Macbeth, la Schaubühne am Lehniner Platz, Berlin. Tot aici pune în scenă Phaedra de Sarah Kane şi Ducesa de Amalfi de John Webster. Succesul de care s-au bucurat montările sale o situează pe Cristina Paulhofer în prima ligă a regizorilor germani de teatru.
“După multă vreme am revenit în România anul trecut. Cum, din cauza unui accident, a trebuit să stau imobilizată vreo şase săptămâni, am făcut destul zapping. Pe un program se arătau naufragiaţii din Siria, pe celălalt, politicieni români corupţi scoşi din Parlament în cătuşe, pe un altul, Putin şi mijloacele cu care îşi omoară disidenţii. În această agitaţie media, când domnul Hadji-Culea a venit să discutăm posibilitatea unei colaborări în România, la Naţionalul ieşean, am ştiut că trebuie să aleg Furtuna lui Shakespeare. Trăim într-o perioadă de haos şi Furtuna este haosul din şi dintre noi, dorinţa de putere, narcisism şi egocentrism, distrugere şi neputinţa de a pune ceva în loc.
Eu şi actorii venim din culturi diferite, dar menirea noastră într-o societate globalizată este să înţelegem, să asimilăm şi să ne asumăm culturile diferite. Cu aceşti actori minunaţi sper că am reuşit să facem această călătorie”, mărturiseşte Christina Paulhofer.
Decor: Jan Steigert. Costume: Lili Wanner
Muzică originală: Sylvain Jacques. Coregrafie: Camelia Dilbea
În distribuţie: Călin Chirilă, Andrei Grigore Sava, Doru Aftanasiu, Ionuţ Cornilă, Delu Lucaci, Puşa Darie, Petronela Grigorescu, Ada Lupu, Horia Veriveş, Radu Homiceanu, Radu Ghilaş, Daniel Busuioc,
Dansatori: Alexandra Vieru, Adnana Bolea, Ana Maria Fasolă, Iulia Dolinschi, Andreea Olaru, Mariana Dumitrache.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News