Preliminarii Campionatului Mondial 2017: România a înfrânt Finlanda
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Naţionala masculină de handbal a României a învins Finlanda cu scorul de 36-29 (19-11), duminică seara, în Sala Polivalentă "Lascăr Pană" din Baia Mare, într-un meci din Grupa a doua a preliminariilor Campionatului Mondial din 2017.

Tricolorii au dominat meciul şi s-au impus fără emoţii, chiar dacă scorul a fost mai mic decât în partida jucată în deplasare cu nordicii, 34-21.

În minutul 13, scorul era 8-6 pentru România, echipa lui Omer Aihan desprinzându-se clar după patru goluri consecutive, la 12-6 (17). Diferenţa a ajuns la opt goluri, 15-7 (23), ecart care s-a regăsit şi la pauză, 19-11, după ce România a avut 19-10.

Finlanda s-a apropiat la şase goluri în repriza secundă, 23-17 (36), iar apoi la trei goluri, 24-21 (45), dar tricolorii au apăsat din nou pe acceleraţie şi diferenţa a crescut iar la nouă goluri, 34-25 (54). România s-a impus cu 36-29 şi a bifat a treia victorie consecutivă.

Pentru echipa noastră au marcat Valentin Marian Ghionea - 9 goluri, Alexandru Csepreghi - 7, Marius Ioan Novanc - 6, Marius Sadoveac - 4, Marius Iulian Mocanu - 4, Daniel Bera - 2, Marius Stavrositu - 2, Laurenţiu Toma - 1, Cristian Stelian Fenici - 1.

Golurile echipei Finlandei au fost înscrise de: Teemu Tamminen - 9, Benny Broman - 6, Robin Sjoman - 4, Richard Sundberg - 4, Topias Laine - 2, Anton Remy - 2, Fredrik Forss - 1, Kristian Jansson - 1.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel