Conform Gărzii Forestiere din Brașov, ca urmare a prejudiciului mare identificat la Ocolul Silvic Sibiu – proprietatea U.A.T. Boița, s-a inițiat un plan de control imediat după finalizarea raportului de control, în baza căruia a început verificarea a 10 agenți economici, care au avut legături comerciale cu exploatările forestiere din zona respectivă.
Agenții economici ar fi încheiat contracte de achiziție masă lemnoasă pe picior încheiate cu DS Sibiu – proprietatea U.A.T. Boița, în perioada anilor 2014-2018.
Inspectorii Gărzii Forestiere Brașov au confiscat faptic un volum de 32,44 mc de lemn rotund rășinoase și lemn foc Fag. De asemenea s-a procedat la confiscarea valorică a 3.177 mc materiale lemnoase, având o valoare totală de 1.138.677 lei.
Sancțiuni drastice pentru agenții economici
În urma neregulilor descoperite s-au aplicat agenților economici 14 sancțiuni contravenționale în cuantum de 124.000 lei.
În perioada imediat următoare, Garda Forestieră Brașov va intensifica controalele în județul Sibiu pentru verificarea respectării legislației silvice în vigoare.
Citește și:
Kovesi, în fața judecătorilor. ÎCCJ decide ridicarea controlului judiciar
Truc genial pentru o mămăligă fără cocoloașe. Secretul gospodinelor desăvârșite
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner