Ministerul Justiției va lansa în dezbatere publică, în etape, mai multe proiecte de lege, printre care se numără şi cel referitor la legile Justiţiei.
'Începând de săptămâna următoare, ministerul va lansa în dezbatere publică, în etape, mai multe proiecte de lege şi politici publice. Voi detalia acest program într-o conferinţă de presă, săptămâna viitoare. În linii mari, e vorba de proiecte care vizează reguli speciale privind actul de justiţie în condiţiile speciale generate de pandemie, precum şi un proiect privind ceea ce numim în limbajul comun 'legile Justiţiei', dar şi de alte instrumente legislative şi politici publice adresate Justiţiei, care vor fi prezentate şi lansate în dezbatere publică etapizat, pe măsura finalizării, pe parcursul lunilor septembrie şi octombrie. Sunt instrumente la care lucrăm, nu neapărat în linişte, date fiind vremurile, dar în orice caz în tăcere şi cu migală, de luni de zile. Aceasta este adevărata agendă a ministerului, nu cea care uneori ne este atribuită', a declarat Cătălin Predoiu, într-un discurs susţinut cu ocazia Consiliului Naţional al Uniunii Barourilor din România.
Ministrul a precizat că proiectul referitor la regulile privind actul de justiţie în pandemie vizează, în esenţă, utilizarea tehnologiei de comunicare la distanţă.
'Spuneam că unul dintre proiecte vizează reguli aplicabile actului de justiţie în condiţiile speciale generate de pandemie, condiţii care impun precauţii şi măsuri de protecţie sanitară, de protecţie a drepturilor fundamentale la viaţă şi sănătate. În acelaşi timp, sunt reguli care sunt menite să salvgardeze drepturile şi garanţiile procesuale ce caracterizează actul de justiţie modern.'
'Este un proiect la care ministerul a reflectat şi a început să lucreze imediat după încetarea stării de urgenţă, chiar înainte de a fi cerut de unele asociaţii profesionale ale magistraţilor, cu care am şi discutat de altfel şi de la care am primit numeroase idei. Sunt convins că alte idei bune se vor decanta în cadrul procesului de dezbatere publică. În esenţă, acest proiect vizează utilizarea tehnologiei de comunicare la distanţă, inclusiv audio-video, pentru citare, comunicare, audiere, depunere de documente, transmitere de documente şi dosare aflate pe rolul instanţelor', a spus Predoiu, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008