Data actualizării:
Data publicării:

Predoiu dezminte ce i-a spus avocata Teodosiu lui Dragnea. Reacție de ultim moment

Autor: Irina Constantin
WhatsApp
foto Facebook Cătălin Predoiu
foto Facebook Cătălin Predoiu

Liviu Dragnea, din fața casei sale, după liberare, a făcut o declarație cu privire la Cătălin Predoiu.

”Dezmint categoric” - a reacționat Predoiu

”Am luat act de declaraţia făcută la ieşirea din penitenciar de către Liviu Dragnea, condamnat penal recent liberat condiţionat, făcută la adresa subsemnatului şi o dezmint categoric. E o declaraţie incorectă, nu am fost interesat şi nu am făcut comentarii legate de niciun dosar al vreunui deţinut al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, inclusiv cel al lui Liviu Dragnea.” a scris Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiției, pe pagina sa de Facebook. 

Ce a declarat Dragnea că știe de la avocata Teodosiu

”La mine a fost o comandă de sus. O comandă foarte clară. Flavia se poate supăra pe mine, dar ea mi-a spus că i-a spus Predoiu când era ministrul Justiției că totul vine de la Iohannis. Asta știam și eu. Așa s-a cerut, așa s-a întâmplat” a fost ceea ce a susținut Liviu Dragnea și declarația la care fostul ministru Cătălin Predoiu a dat replica de mai sus. 

Declarații la ieșirea din penitenciar

”Cea mai mare parte a populației a înțeles astăzi de ce a trebuit să ajung aici. Eu, când am plecat, România era o țară prosperă, cu venituri mari, o țară în care exista speranță, exista viitor. Din păcate, astăzi este o dictatură feroce, e afectată serios libertatea de exprimare, este amanetat viitorul României cu asemenea datorii” a spus Liviu Dragnea, la ieșirea din închisoare. El a adăugat: ”Mă consider deținut politic pentru că am intrat nevinovat, mi s-a cerut insistent, în ultimele luni, la instanță, să-mi recunosc vinovăția, ceea ce n-am acceptat, pentru că se dorea să se valideze acest dosar politic.”

”În primul rând, vreau să mă caut de sănătate, a fost afectată într-un mod foarte serios, sper să găsesc soluții și să-mi revin. Voi munci la firma fiului meu. În ceea ce privește reintrarea sau nu în politică, vreau să vă spun că o să tot vorbesc de aici înainte. În politică voi intra dacă o să găsesc răspunsul la două întrebări: dacă mai am cu cine și dacă mai am pentru cine.” a explicat Liviu Dragnea despre planurile sale. 

Ultima declarație a lui Liviu Dragnea a fost: ”m-au vândut”. Nu a mai răspuns la întrebarea ”cine v-a vândut?”. 

Vezi mai mult aici: Liviu Dragnea, prima declarație după liberare: M-au VÂNDUT

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel