Data actualizării:
Data publicării:
Data publicării:
Predoiu, despre candidatura lui Iohannis: Nu vă ascund anumite îngrijorări. Ce spune despre un "război" Predoiu - Macovei
Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
Prezidențiabilul PDL, Cătălin Predoiu, a acordat pentru DC News un interviu în care vorbește despre alegerile prezidențiale 2014. Fostul ministrul al Justiției dezvăluie că are "anumite îngrijorări" cu privire la candidatura lui Klaus Iohannis, din cauza procesului cu ANI, și vorbește despre intenția Monicăi Macovei de a candida ca independent pentru Palatul Cotroceni.
Dincolo de comunicatele scrise în limbaj diplomatic, ce s-a discutat în Statele Unite, în cadrul vizitei pe care ați avut-o împreună cu dl. Frunzăverde?
Am fost invitat la un nivel politic decizional care dorește, poate și va ajuta România și care m-a ales drept interlocutor. Mi s-a sugerat să invit alături de mine un coleg din PNL. Am ales pe dl Frunzăverde pentru relațiile sale cu PPE. America și Europa trebuie să lucreze împreună pentru consolidarea României. O Românie puternică poate construi relații normale cu vecinătatea estică. Dar noi, politicienii români, trebuie să organizăm aceste lucruri, nu să așteptăm să ne fie servite "mură în gură". Acesta a fost mesajul meu implicit și explicit.
Sunt evaluate în cadrul Uniunii Creștin Liberale vulnerabilitățile dlui Klaus Iohannis legate de procesul cu ANI? Dacă acesta nu se va încheia înainte de termenul limită pentru depunerea de candidaturi (25 septembrie) nu ar fi indicat să se înscrie ambii candidați (Iohannis și Predoiu), astfel încât Alianța să nu rămână fără candidat în cazul unei decizii nefavorabile?
Eu am făcut propriile mele evaluări și nu vă ascund anumite îngrijorări. Sunt convins că și colegii din PDL și PNL le fac la rândul lor. Decizia politică implică responsabilitate politică. Eu voi spune ce am de spus în alianță.
Cine răspunde dacă verdictul defavorabil ar fi dat după alegeri? Nu poate fi exclus riscul ca prezidențialele să se repete (costuri materiale, sociale, de imagine externă).
E o ipoteza teoretică. E important să avem lămurite toate riscurile. Fiecare punct slab trebuie să aibă un remediu și trebuie să îl știm înainte de a lua decizia nominalizării. Prezidențialele trebuie abordate cu riscuri minime. Exclud aventura din acțiunea politică.
Va funcționa principiul ”Nimeni nu e mai presus de lege” în caz că președinte ajunge Iohannis, în ceea ce privește incompatibilitatea? În cazul lui Traian Băsescu au fost blocate orice investigații, nu doar cele penale, ci și unele administrative, cum ar fi pentru spălarea de bani (teren Cășuneanu).
E nevoie de un sfat juridic specializat, calificat și neimplicat politic. Adică o opinie legală independentă din partea unui specialist în drept constituțional și administrativ. Imunitatea penală e una, incompatibilitatea administrativă e altă instituție juridică.
Vezi și: Reacție vehementă față de scenariul catastrofal pentru PNL
Dacă sondajele pe care le-ați comandat arată că ambii candidați sunt sub scorul partidelor, însumat, care ar fi avantajul dlui Iohannis? Dar al dvs?
Președintele Blaga a declarat public faptul că la această oră sunt cel mai bine plasat membru PDL în sondaje. Sunt peste scorul PDL la europarlamentare. Prezint avantajul experienței de ani de zile în "inima" statului, membru în Guvern, CSAT, CSM. Am lucrat bine cu Parlamentul și am găsit dialog politic cu toate partidele. Am un portofoliu de relații externe personale și o reputație care pot servi România.
Ce credeți despre cercetările sociologice care au sugerat că electorii vor un președinte ”român, patriot, ortodox”?
Nu sunt surprinzătoare. Adaug că românii vor un om care își poate asuma credibil independența Justiției și combaterea corupției pe baza palmaresului profesional și public.
Va fi exclusă Monica Macovei din PDL dacă va candida? Cui credeți că folosesc luările sale de poziție, în care cere să fie inclusă în sondaje? De ce nu s-a delimitat de inițiativele din spațiul virtual care o propun la prezidențiale? Ce impact ar avea o candidatură independentă a Monicăi Macovei?
Eu sunt pentru includere, nu pentru excludere. Am pledat pentru Macovei cap de listă la europarlamentare și i-am făcut campanie intensă la europene. Nu mă dezic de ceea ce am făcut. Dar acum este amăgită pe un drum al aventurii politice și sper să înțeleagă ca risipește propria muncă, precum și pe cea a altor colegi. Impactul va fi minor, dar va irosi resurse. Poate își va reveni. Eu i-am apreciat până acum activitatea, nu veți avea un "război" Predoiu - Macovei. Nu din partea mea.
Citește și: Calcule politice legate de candidatura lui Macovei la prezidențiale. Cum beneficiază Ponta de situația din ACL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
2014
acl
alegeri
catalin
cercetari
independent
iohannis
klaus
macovei
monica
pdl
pnl
predoiu
prezidentiabil
prezidentiale
sociologice