Data actualizării:
Data publicării:

Predicția lui Mircea Badea privind ce urmează după alegerile din SUA

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp
Badea
Badea

Americanii au început să voteze marţi pentru alegerile organizate la doi ani de la scrutinul prezidenţial, numite şi alegeri de la jumătatea mandatului - 'midterms', care ar putea să le ofere republicanilor o majoritate în Camera Reprezentanţilor, să limiteze puterile preşedintelui Joe Biden pentru următorii doi ani şi să îi deschidă calea lui Donald Trump pentru a reveni la Casa Albă.

Mircea Badea a făcut un comentariu despre ce urmează după alegerile din SUA.

„Având graniță cu războiul, sigur că ne interesează poziționarea Statelor Unite ale Americii față de acest conflict. Dar pe americani îi interesează mai puțin războiul din Ucraina și cumva este firesc să fie așa. Sunt în altă parte a universului. N-au graniță cu războiul. Sigur că îi interesează și conflictul, dar prioritățile lor sunt inflația, economia, problemele diverse de natură financiară. Pe noi, aici, ne interesează mai mult războiul pentru că suntem în vecinătatea conflictului, dar nu cred că se schimbă ceva major. Sigur o Cameră va fi luată de republicani. Există șanse mari să ia și Congresul. Nu cred că se va schimba nimic major, în perioada următoare, în legătură cu abordarea SUA față de războiul din Ucraina”, a zis Mircea Badea.

„În schimb, în legătură cu inflația, lucru care, de asemenea, ne privește, nu cred că se va întâmpla absolut nimic, după alegeri, care să schimbe cursul. Inflația va deveni mai mare, iar criza economică va fi din ce în ce mai accentuată. Acest lucru ne influențează major și pe noi. Din punct de vedere economic, va fi foarte rău, adică alegerile din SUA nu vor schimba cursul lucrurilor. Inflația nu se va domoli, va fi din ce în ce mai mare și va fi dublată de o criză economică și mai gravă decât în prezent. Va fi foarte rău”, a mai spus Mircea Badea la Antena 3 CNN.

Secţiile de votare s-au deschis la ora locală 06:00 pe Coasta de Est (11:00 GMT)



Peste 40 de milioane de alegători au votat deja în avans în toată ţara pentru acest scrutin în care se vor decide majorităţile în Camera Reprezentanţilor şi Senat, cele două camere ale Congresului american.

Sunt supuse votului toate cele 435 de locuri din Camera Reprezentanţilor, unde mandatele sunt reînnoite la fiecare doi ani. Senatul are 100 de membri aleşi, iar mandatele lor durează şase ani. Mai mult de o treime, adică 35 de locuri, vor fi reînnoite la alegerile de marţi. Cei aleşi marţi îşi vor începe mandatul pe 3 ianuarie 2023.

Chiar dacă fotoliul de preşedinte nu este pus în joc, miza alegerilor este una uriaşă şi cu impact asupra deciziilor care vor fi luate de acum încolo la Casa Albă, iar rezultatele vor stabili peisajul politic al SUA înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024.

În peste 160 de ani de când sunt organizate alegerile de la jumătatea mandatului, partidul preşedintelui nu a scăpat niciodată de acest vot cu valoare de sancţiune.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel