Predicție: Un nou tip de om, în 2050, datorită selecției naturale și noilor tehnologii
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Potrivit viziunii unui om de știință, până în anul 2050, un nou tip de om va apare, diferit de cel al timpurilor actuale, ca rezultat al schimbărilor tehnologice, comportamentale şi al selecţiei naturale.

Cadell Last, cercetător la Global Brain Institute, susține că omenirea se află, în prezent, într-un proces de „tranziţie evolutivă" majoră, și prezice că peste mai puțin de patru decenii, un om vom trăi mult mai mult decât azi, va avea copii la o vârstă mai înaintată şi își va petrece o mare parte din timp în realitatea virtuală, scrie dailymail.co.uk. 

Potrivit omului de știință, schimbarea va fi atât de semnificativă, încât poate fi comparată cu evoluția de la maimuţă antropoidă la om.

"Deceniul al optulea sau al zecelea de viață al viitorului om va fi foarte diferit de cel al bunicilor noștri", susține Last. El crede că viiitorul tip de om va petrece o mare parte din timp trăind în realitatea virtuală, având în vedere că treburile cotidiene se vor baza pe inteligența artificială, dar și că maturitatea sexuală se va instala mai târziu, lucru care are legătura, în opinia cercetătorului, cu ceea ce experții numesc teoria istoriei vieții, care încearcă să explice modul în care selecția naturală influențează evenimente cheie din viața unei ființe. 

Unii oameni de ştiinţă cred că, până în anul 2050, speranţa de viaţă va ajunge la 120 de ani și chiar la 150 de ani, iar Last consideră că, în baza procesului de selecție naturală, dimensiunea creierului va crește, organismele având astfel nevoie de mai multă energie şi mai mult timp pentru ca acest organ să-şi atingă potenţialul maxim, astfel încât vor aloca mai puţină energie reproducerii, deci se vor reproduce în mai mică măsură. 

Beneficiind de mai mult timp fără copii și de mai mult timp de relaxare, cercetătorul afirmă că dezvoltarea inteligenței artificiale va reduce nevoia societății de locuri de muncă necalificată. 

"Cred că schimbările vor fi comparabile cu diferențele dintre lumea noastră și civilizația Evului Mediu", a mai spus Cadell Last.

Viziunea cercetătorului a fost publicată recent în revista Current Aging Science, materialul fiind intitulat „Human Evolution, Life History Theory, and the End of Biological Reproduction".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel