Precedent în instanță. Șoferi condamnați la ÎNCHISOARE după ce au pus în pericol circulația
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Precedent în instanță. Șoferi condamnați la ÎNCHISOARE după ce au pus în pericol circulația / Foto: Pixabay
Precedent în instanță. Șoferi condamnați la ÎNCHISOARE după ce au pus în pericol circulația / Foto: Pixabay
Doi români au fost condamnați la închisoare după ce au pus în pericol circulația rutieră.

O femeie care a condus maşina fără permis şi un bărbat care s-a urcat la volan sub influenţa alcoolului au fost condamnaţi la închisoare, pentru că au pus în pericol circulaţia pe drumurile publice, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.

"La data de 7 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii, ambele emise de Judecătoria Sibiu. În fapt, este vorba despre o femeie în vârstă de 33 de ani, domiciliată în Orlat, depistată de către poliţişti în municipiul Sibiu, condamnată la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi un bărbat în vârstă de 42 de ani, sibian, condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe", se arată în comunicatul IPJ Sibiu.

Ambele persoane au fost încarcerate în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sibiu, potrivit Agerpes.

Șofer, filmat în timp ce mergea pe contrasens pe un bulevard din Constanța

Un șofer a fost filmat în timp ce conducea pe contrasens pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanța. Filmarea a fost făcută publică pe rețelele de socializare.

Ulterior, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța s-au sesizat, din oficiu, cu privire la imaginile apărute în spațiul public, în care un autoturism circula pe sensul opus de mers. Bărbatul care se afla la volan a fost identificat, dar nu se știe exact dacă a fost o manevră teribilistă sau pur si simplu  acesta nu știe regulile de circulație. Polițiștii vor urma să afle acest lucru, pentru că șoferul a fost condus la sediul Poliției, acolo unde urmează a fi dispusă măsura sancționării contravenționale pentru abaterile la regimul rutier. Totodată, permisul bărbatului va fi reținut pentru 60 de zile. Vezi video AICI

VEZI ȘI: VIDEO VIRAL- Momentul în care un șofer de Bacău taie ȘASE benzi cu sens unic, pe contrasens, la Brașov. Poliția, prima reacție

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel