Preafericitul Părinte Daniel, aniversarea zilei de naștere
Ziua de 22 iulie este aniversarea zilei de naștere a Preafericitului Părinte Daniel. Cu acest prilej, în timpul Sfintei Liturghii săvârșite la Catedrala Patriarhală va fi rostită o rugăciune specială de mulţumire pentru binefacerile aduse Bisericii Ortodoxe Române prin activitatea prolifică a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
După Sfânta Liturghie, de la ora 11:00, la Catedrala Patriarhală va fi săvârșită o slujbă de Te Deum, ca semn liturgic de recunoştinţă pentru împlinirile din viața Bisericii și a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Începând cu ora 12:00, la Palatul Patriarhiei, va avea loc un scurt moment aniversar în timpul căruia vor fi prezentate mesajele de felicitare trimise din partea autorităţilor de Stat centrale şi locale, precum şi ale altor instituţii publice.
La toate aceste momente aniversare vor participa ierarhi ai Sfântului Sinod, reprezentanţi ai autorităţilor de Stat, personalităţi ale vieţii publice româneşti, membrii Permanenţelor Consiliului Naţional Bisericesc şi Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, clerici şi mireni.
Mesajele de felicitare pot fi înmânate direct la Cabinetul Patriarhal sau trimise la adresa de e-mail: [email protected].
Menționăm că ziua de sărbătorire oficială a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel este cea de 30 septembrie a fiecărui an, data întronizării Preafericirii Sale în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (2007), precizează Biroul de presă al Patriarhiei Române.
Vezi și: Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR: Suferința celorlalți și a propriei răstigniri lăuntrice e prea mare ca să mai lase loc duplicității, trivialității și vulgarității
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News