Prețul rovinietei pentru o zi se dublează pentru vehiculele comerciale
Tarifele de utilizare şi de trecere pe reţeaua de autostrăzi şi drumuri naţionale din România, respectiv rovinietele, cu o valabilitate de o zi, se vor dubla de la 2 la 4 euro (inclusiv TVA), începând de marţi, 4 iulie.
"CNAIR SA informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi din Romania că la data de 04.07.2017, ora 00:00, intră în vigoare prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2017 pentru modificarea Anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din România. Prin Ordonanţa menţionată a fost modificat nivelul tarifului rovinietei cu valabilitate de 1 zi aferent categoriei G - vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maximum 23 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto), din 2 Euro, inclusiv TVA, în 4 Euro, inclusiv TVA", se arată într-un al CNAIR.
În aceste condiţii, CNAIR precizează că există posibilitatea funcţionării cu întreruperi a sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei (SIEGMCR) marţi, în intervalul orar 00:00 - 02:00, iar în situaţia în care şoferii nu vor avea posibilitatea achitării rovinietei în intervalul orar menţionat, au posibilitatea de a achita tariful corespunzător până la sfârşitului zilei de 4.07.2017, pentru a evita aplicarea sancţiunii contravenţionale.
De asemenea, până la stabilirea modalităţii tehnice de interconectare şi a condiţiilor financiare, împreună cu operatorii de telefonie mobilă din România, emiterea rovinietelor categoria G prin intermediul serviciului de mesagerie scurtă (SMS) nu va fi posibilă.
"La momentul la care vor fi definitivate condiţiile tehnico-economice pentru implementarea serviciului de emtiere roviniete prin SMS pentru categoria G, CNAIR va informa utilizatorii reţelei de acest aspect", se arată în comunicat, potrivit Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News