Întrebat, marți, după ceremonia de inaugurare a laboratorului modernizat de Agenția de Cooperare și Coordonare Turcă, în cadrul Institutului Național de Cercetare pentru Sport din București, care este cel mai puternic adversar al Simonei Halep, la acest turneu, în absența jucătoarei Serena Williams, președintele FRT, George Cosac, a spus: Simona.
De asemenea, președintele FRT și-a exprimat încrederea că Simona Halep va obține victoria în meciul cu Maria Șarapova, care se va disputa astăzi, în cadrul turneului.
În meciul cu Șarapova cred că va câștiga Simona. Sincer să fiu, în primul joc a fost impresionant. Așa cum am anticipat, ea a mers acolo cu foarte mult timp înainte, practic are un obiectiv foarte clar și îndrăzneț. Dar are și argumente: o determinare ieșită din comun, o ambiție deosebită și din punctul meu de vedere practică tenisul cel mai performant și cel mai frumos astăzi, a mai spus Cosac, citează Agerpres.
[citeste si]
Comentând în general turneul de la Singapore, președintele FRT a precizat: Sigur, este Turneul Campioanelor, turneul la care sunt prezente cele mai bune opt jucătoare, făcând excepție Serena Williams, care nu a vrut să participe.
Toate au avut un parcurs deosebit în acest an reușind calificarea la Turneul Campioanelor, toate sunt într-o formă deosebită, toate sunt jucătoare capabile de surprize și de meciuri de excepție, dar așa cum am spus, am totală încredere în Simona Halep, în capacitățile ei și sigur în dorința ei de a ne face pe toți românii fericiți.
Simona Halep joacă astăzi cel mai așteptat meci de la Turneul Campioanelor 2015: o întâlnește pe rusoaica Maria Sharapova, în runda a doua din Grupa Roșie de la Singapore. Disputa cu Maria Sharapova o găsește pe Halep în postura de favorită în fața rusoaicei pe care nu a reușit până acum să o învingă în niciunul din cele cinci dueluri directe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- De ce nu e bine să câștigi tot din prima ca tânăr dansator. Exemplul care se aplică în multe domenii
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu
- Paradox pentru Vărsător de Paști. Daniela Simulescu: Sunteți între două lumi permanent