Președintele Comitetului Militar al NATO, vizită oficială în România
Preşedintele Comitetului Militar al NATO (CMC), generalul Petr Pavel, va efectua o vizită oficială în România, de joi până sâmbătă.
"Agenda oficială de discuţii cuprinde subiecte referitoare la modul concret în care NATO contribuie la întărirea securităţii flancului estic al Alianţei, modalităţi de promovare a proiectelor majore aflate în derulare şi în perspectivă, la nivel aliat, şi, nu în ultimul rând, consolidarea statutului României ca pilon de securitate în regiune şi ca partener credibil în cadrul NATO", informează un comunicat al Statului Major General.
Programul vizitei cuprinde întrevederi cu ministrul Apărării Naţionale şi cu şeful Statului Major General, vizitarea Bazei Aeriene Mihail Kogălniceanu şi participarea la activităţile organizate în cadrul exerciţiului multinaţional Saber Guardian 2017.
Vineri, şeful Statului Major General, Nicolae Ciucă, şi preşedintele Comitetului Militar al NATO (CMC), generalul Petr Pavel, vor susţine declaraţii comune de presă la Palatul Cercului Militar Naţional, începând cu ora 13,00.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News