Președinta AEP, Ana Maria Pătru, preia conducerea Asociației Mondiale a Organismelor Electorale (A-WEB)
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Președinta AEP, Ana Maria Pătru, va prelua președinția Asociației Mondiale a Organismelor Electorale (A-WEB) din 2017. Decizia a fost luată de Adunarea Generală a acestei asociații, din care fac parte organisme de management electoral din peste 100 de țări de pe cinci continente.

Ca urmare, a treia Adunare Generală a Asociației Mondiale a Organismelor Electorale se va desfășura în anul 2017 în România.  "În anul 2017 vor fi prezenți în România peste 400 de reprezentanți ai organismelor de management electoral de pe cinci continente: Europa, America de Sud, Asia, Africa și Oceania. Va fi un summit electoral important, care ne va aduce o mare vizibilitate la nivel internațional", declară președintele AEP, Ana Maria Pătru, potrivit unui comunicat de presă. 

Asociația Mondială a Organismelor Electorale promovează eficiența în organizarea unor alegeri libere, corecte, transparente și participative la nivel mondial. Obiectivele sale sunt să identifice cele mai recente tendințe, provocări și evoluții în managementul electoral democratic și în ceea ce privește procesele electorale, precum și să faciliteze schimbul eficient de experiență și expertiză între membri, pentru consolidarea democrației electorale la nivel mondial, se mai arată în comunicatul AEP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel