Președinție PNL. Bușoi, mesaj CATEGORIC: PNL la 40%
Liberalul Cristian Buşoi, candidat pentru funcţia de preşedinte al PNL, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că partidul trebuie să recupereze electoratul care l-a votat pe Klaus Iohannis.
'Am vorbit la Cluj despre o viziune privind viitorul PNL. Eu cred că PNL trebuie să înţeleagă miza anului 2019, alegerile prezidenţiale, că e nevoie, pentru a învinge PSD, să redevenim un partid puternic, care dovedeşte mai multă seriozitate, consistenţă şi substanţă, mai multă consecvenţă în acţiunea şi mesajul politic. Avem nevoie să întindem o punte către un electorat care, în trecut, a avut încredere în vechiul PNL, în vechiul PDL, în candidatul nostru la alegerile prezidenţiale din 2014, electorat care este împotriva PSD şi care a ieşit în stradă să protesteze în acest an, dar pe care nu l-am convins să ne susţină în 2016. Obiectivul este recuperarea electoratului care l-a votat pe Iohannis în 2014, dar nu numai, ci şi a acelor oameni care, în trecut, au votat cu PNL şi cu PDL, a acelora care s-au manifestat împotriva PSD şi care înţeleg că România nu mai poate fi condusă în felul în care o face PSD', a afirmat Cristian Buşoi, potrivit Agerpres.
El a mai spus că partidul său trebuie să obţină 40% la viitoarele alegeri.
'Ca să îi convingem pe aceşti oameni, trebuie să devenim mai pragmatici, mai serioşi, trebuie mai puţină retorică şi discursuri goale şi mai multă focusare pe aşteptările lor. Trebuie să ne concentrăm mesajul pe economie, pe creşterea veniturilor românilor, pe investiţii, pe absorbţia fondurilor europene şi pe o bună administraţie. Obiectivul final pentru anul 2020 este ca PNL să ajungă la 40%', a subliniat Buşoi.
PNL îşi va alege pe 17 iunie noul preşedinte dintre candidaţii Ludovic Orban, Cristian Buşoi şi Viorel Cataramă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News