Prăpăd în India: Mai mulți morți și un milion de evacuați
Data publicării:
Autor: Covrig Roxana
WhatsApp
INDIA-WEATHER-CYCLONE
INDIA-WEATHER-CYCLONE

A fost Cod Roșu pentru India. Ciclonul Phailin, cel mai puternic din această țară din ultimii 14 ani,  a lovit puternic estul India cu vânt şi precipitaţii. Câteva persoane și-au pierdut viața și un milion au fost evacuate. 

"Avem confirmarea a trei decese (în statul Orissa)", a declarat duminică, pentru AFP, Pradipta Kumar Mohapatra, responsabilul de operaţiunile de salvare din acest stat, potrivit Agerpres. Anterior, o sursă guvernamentală a evocat un număr de şase morţi în total, în Orissa şi Andrah Pradesh, statele cel mai afectate de ciclon.

În Orissa au fost evacuate 860.000 de persoane, iar în Andrah Pradesh au fost evacuate o sută de mii.

Pagubele umane şi materiale vor fi evaluate abia în cursul zilei, însă directorul general al serviciului meteorologic indian, L.S. Rathore, a indicat că ciclonul a fost violent în special pe o porţiune de 150 de km de-a lungul coastei.

În 1999, un ciclon care a lovit coasta de est a Indiei a cauzat moartea a peste 8.000 de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel