'Poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat o amplă acţiune pe raza judeţului Prahova, pentru identificarea armelor deţinute ilegal, precum şi pentru verificarea legalităţii modului de deţinere, port şi folosire a armelor de către deţinătorii legali. În cadrul acţiunii, poliţiştii au verificat 20 de deţinători legali de arme, în municipiul Ploieşti, oraşele Buşteni şi Mizil, precum şi în comunele Valea Călugărească şi Albeşti-Paleologu', au precizat reprezentanţii IPJ Prahova.
În urma acţiunii ce a avut loc miercuri au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea prevederilor referitoare la păstrarea armelor şi muniţiilor la domiciliul sau la reşedinţa menţionată în permisul de armă, două dintre aceste sancţiuni fiind însoţite şi de măsura complementară a anulării dreptului de deţinere a armelor. 'Poliţiştii au deschis cinci dosare penale, pe numele unor persoane care nu au depus armele şi muniţiile la un armurier autorizat, în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă. Totodată, au fost ridicate 9 arme şi peste 250 de elemente de muniţie (cartuşe letale şi neletale)', se mai arată în informarea IPJ Prahova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă